Fundașul stânga al echipei CS Universitatea Craiova, Bogdan Vătăjelu, susține că a fost surprins de alegerea selecționerului echipei naționale a României, Anghel Iordănescu, de a-l folosi pe Alexandru Mățel pe postul de fundaș stânga, în meciul pierdut în fața Albaniei, scor 0-1, la Euro 2016.
„Când am văzut că va juca Mățel fundaș stânga, în condițiile în care și Răzvan Raț și Steliano Filip erau în lot, chiar m-am mirat puțin. Acum trebuie să trecem peste. A fost un obiectiv al meu pe care l-am ratat anul acesta, voi munci mai mult pentru ca pe viitor să fiu în lot”, a spus Bogdan Vătăjelu, într-un interviu acordat site-ului oficial csuc.ro.
Bogdan Vătăjelu (23 de ani) a fost chemat de mai multe ori la echipa națională, însă a jucat doar două meciuri, ambele amicale, cu Bulgaria, scor 0-0, respectiv în fața Moldovei, partidă câștigată de reprezentativa României cu 2-1.
Deși a fost inclus de Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) în echipa sezonului 2015-2016, Bogdan Vătăjelu crede că stagiunea trecută nu a fost cea mai bună din cariera sa.
„Am spus-o de fiecare dată când am fost întrebat că nu a fost sezonul meu cel mai bun comparativ cu campionatul 2014-2015. Cred că a fost unul mai slab, dar în acest campionat am avut mai multe realizări, mă refer la goluri și la pase decisive”, a adăugat Vătăjelu.
Despre noul staff tehnic al Craiovei, Vătăjelu a afirmat: „Sunt antrenamente diferite față de ceea ce făceam înainte, atât fizic, cât și tactic. Nea Gigi (n.red. – Gheorghe Mulțescu) și noul staff au venit cu un bagaj mare de cunoștințe, noi trebuie să le acumulăm pentru a progresa. Pentru că dacă batem pasul pe loc nu facem nimic. Vom fi o echipă ofensivă, vom face lucrurile pe care ni le cere nea Gigi, implicit vom juca mai mult în față și, cu siguranță, vom marca mai mult.”
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER