Ar fi interesant de organizat un referendum în lumea fotbalului în privința ieșirii sau rămânerii din/în era Burleanu. Un organism democratic trebuie să aibă prevăzute în statutul său pârghiile prin care să se poată vindeca la un moment dat de o afecțiune. Că poate moare așteptând alegerile la termen. Despre lucrul acesta trebuie să fi învățat și junele Burleanu la școala de activiști politici.
Impresia este că Răzvan Burleanu, ca un tânăr dinamic ce este, a reușit cu o viteză uimitoare ca în doi ani de mandat să ajungă la gradul de contestare la care ajunsese predecesorul său, Mircea Sandu, după vreo 10 ani de mandat. Parcursul trist de la EURO a fost doar detaliul decisiv care a dus la explozia populară de nemulțumire.
Așa cum însă noi, „continentalii”, nu putem avea un cuvânt de spus în privința dorinței britanicilor de a pleca din UE, așa și în cazul lui Burleanu, doar votanții din lumea fotbalului ar putea decide în acest interesant și cred că necesar referendum. Răzvan Burleanu a continuat să se afișeze cu protipendada politică la meciuri așa cum o făcea și Mircea Sandu. Firesc pentru un personaj care a ales calea ascensiunii prin acest culoar al imposturii politice în care un puști de 20 și ceva de ani este decorat de președintele României cu o înaltă distincție pentru câ a învârtit niște hârtii cu grație pe la Cotroceni. Emanatul acestui sistem nu are nicio problemă că LPF are o conducere instalată după un puci politic organizat ca-n manualele de la școala de cadre. Și instalează, la rândul său, la națională, pe singurul antrenor – senator – general prieten la catarama de generali făcuți la apelul de seară cu unul dintre cei mai șefi sefi ai României în epocă, Gabriel Oprea. Că Iordănescu a lipsit o veșnicie din fotbal cât timp a ales hibernarea în scaunul de senator, s-a văzut în felul în care a jucat România anchilozată la EURO.
Alegerile catastrofale ale lui Burleanu în privința selecționerilor au fost vizibile la toate naționalele României. Suntem la fel de inexistenți în fotbalul de juniori și tineret ca și pe vremea predecesorului mult-hulit, Mircea Sandu.
Burleanu a vorbit despre corupția care mustea în fotbal în epoca Sandu-Dragomir. De la venirea sa nu s-a întâmplat nimic, aceeași batistă pe țambal pusă în cazul marilor rechini. Dacă vii cu prinderea corupților de la Gloria Buzău, e ca și cum Mircea Sandu ar fi defilat cu arestarea șefului de la FC Argeș ca stindard al luptei sale anti-corupție.
Burleanu se ascunde, asta-i iese cel mai bine, în spatele unor contracte economice. Apărute în contextul favorabil al calificării la EURO. O calificare care nu poate fi asumată de Burleanu, pentru că eșecul de la turneul final a fost pus de președintele FRF pe seama lui Mircea Sandu. Așa și calificarea la turneul final e tot o consecință a vechii administrații. Problema în acest context financiar e că practicile vechiului regim au fost preluate de Burleanu cu cei 90.000 de euro pe care și i-a tras înainte de turneul final în scop personal, cu celelalte facilități financiare stridente într-o lume așa strâmtorată cum este fotbalul românesc, cu cei peste 600.000 de euro deversați în cel mai pur stil Nașu’ pentru camarila invizibilă din comitetul executiv al FRF. Una în care sunt plantați anonimi fără vreo relevanță pentru fotbal cum nici măcar Sandu nu îndrăznea.
În „piață” se aude tumultul contestărilor la adresa lui Burleanu. Președintele se ascunde de valul de nemulțumire al celor mai vocali alegători așa cum a învățat el pe culoarul politic pe care a alergat până acum. Se vorbește tot mai apăsat de un Burexit din epoca Burleanu. Lipsește doar un „deus ex machina” Cameron care să-l organizeze.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER