Răzvan Burleanu i-a mulțumit lui Anghel Iordănescu pentru munca depusă la națională și precizează că a avut o discuție cu aceasta pentru a rămâne în cadrul FRF, chiar dacă nu va mai sta pe bancă. Președintele FRF a schițat „portretul-robot” al noului selecționer: peste 10 ani de experiență la nivel înalt, cu trofee câștigate la activ și dorință de performanță.
Burleanu lasă de înțeles că pe banca națională ar putea ajunge și un antrenor care încă se află implicat încă la Campionatul European. De asemenea, Burleanu îi închide ușa naționalei lui Reghecampf: „Nu voi accepta ca un antrenor să lucreze și la echipa națională și la echipa de club”. Finanțatorul Stelei, Gigi Becali, declarase că îi va permite antrenorului său să meargă la națională cu condiția de a-și continua munca și la Steaua,
Singurul antrenor pentru care Burleanu a fost dispus să-și încalce principiul a fost Mircea Lucescu imediat după plecare lui Victor Pițurcă.
„Vreau să-i mulțumesc domnului Iordănescu pentru că ne-a dus la acest Campionat European, pentru că și-a luat răspunderea după plecarea domnului Pițurcă. Am avut o discuție cu domnul Iordănescu, doresc să rămână în cadrul Federației. Vom analiza ce poziție va ocupa. Analizăm ambele variante și de selecționer străin și de selecționer român. Am avut discuții cu Cosmin Olăroiu care nu poate accepta oferta. Ne dorim un antrenor cu peste 10 ani de experiență la nivel înalt, care a câștigat trofee și care să aibă atitudine. Avem nevoie de un antrenor motivat care să-și dorească performanță. Suntem în discuții cu antrenori implicați încă la Campionatul European. Selecționerul Ungariei nu este pe listă
Nu voi accepta ca noul selecționer să fie și la echipa națională și la echipa de club. O singură dată am fost de acord cu acest lucru, în cazul lui Mircea Lucescu. Condiția era ca după ce își termină contractul cu Șahtior să lucreze full-time la echipa națională”, a declarat Răzvan Burleanu în cadrul unei conferințe de presă.
Burleanu l-a înțepat și Marius Șumudică: „Un antrenor dovedit că a pariat să fie selecționer în mandatul meu? Să fim serioși!”, a mai precizat președintele FRF.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER