Unai Emery, noul antrenor al clubului francez Paris Saint-Germain, în vârstă de 44 de ani, a declarat, luni, în cadrul primei conferințe de presă la care a participat din noua postură, că fanii trebuie să treacă peste perioada Zlatan Ibrahimovic la PSG, deoarece echipa o va lua de la zero.
Emery a fost prezentat oficial la PSG săptămâna trecută, înlocuindu-l pe francezul Laurent Blanc pe banca tehnică clubului din capitala Franței. Sfârșitul sezonul 2015/2015 a însemnat, pentru clubul de pe Parc des Princes, pierderea celui mai important om din ultimele patru sezoane: Zlatan Ibrahimovic. În ultima stagiune, suedezul a marcat 38 de goluri, dar a ales să meargă la Manchester United.
Odată cu plecare sa de la Paris, antrenorul Unai Emery face un apel către fani să treacă peste perioada petrecut de Ibrahimovic la PSG, susținând că echipa o va lua de la zero odată cu noul sezon. „O vom lua de la zero. Ceea ce s-a întâmplat în trecut va rămâne acolo. Acum ne concentrăm pe viitor, iar eu sunt fericit și mândru să mă aflu aici”, a spus Emery, citat de SkySports.
Fostul antrenor al clubului FC Sevilla, cu care clubul de pe Ramon Sanchez Pisjuan a câștigat ultimele trei ediții de Europa League, a recunoscut că este dornit să o ajute pe PSG să câștige Liga Campionilor, cu toate că nu este o prioritate, momentan.
„La un club de învingători așteptările sunt foarte mari. Liga Campionilor?! Desigur, acesta este un obiectiv important, dar există și altele. Scopul nostru este acela de a continua să progresăm. Suntem foarte optimiști, cu echipa actuala cred că putem realiza lucruri mărețe„, a conchis Emery.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER