Un mijlocaș brazilian este așteptat să ajungă în zilele următoare, în cantonamentul echipei FC Botoșani din Austria. Potrivit oficialilor botoșăneni, acest mijlocaș brazilian va fi înlocuitorul argentinianului Gonzalo Cabrera.
În momentul de față, conducătorii clubului FC Botoșani sunt în negocieri cu mai multe cluburi din Turcia, Germania și din zona arabă pentru transferul lui Gonzalo Cabrera și în proporție de 80% acesta va pleca.
„În locul lui Cabrera va veni un alt jucător. Cabrera nu are cum să nu plece atâta timp cât îi spun unii că îi dau contract de 300.000 de dolari sau de euro pe an. Nu poate să stea la mine. Eu sper să-l vindem pe Cabrera, dar deocamdată nu suntem de acord cu ofertele primite. Pe postul lui Cabrera va veni un brazilian care joacă în Europa. Lucrurile sunt discutate și va veni în Austria. El avea contract până pe 1 iulie, este pregătit, a jucat până acum”, a declarat Valeriu Iftime.
În plus, în cantonamentul din Austria va ajunge și fundașul nigerian Ebenezer Kunle Odunlami (26 ani). În cazul în care va confirma, acesta ar putea fi înlocuitorul lui Michael Ngadeu plecat la Slavia Praga.
„Atenția noastră este către un fundaș central. Am încercat variante românești, fotbaliști cu experiență. Au fost niște variante și străinătate și acest jucător din Africa. Sunt foarte multe cluburi care nu au bani și vor da drumul fotbaliștilor. Sunt absolut convins că vom găsit un fundaș central care să joace cel puțin la nivelul lui Ngadeu”, a mai afirmat Valeriu Iftime.
În al doilea stagiu de pregătire Leo Grozavu va mai testa un fundaș și un mijlocaș polonez plus un fundaș roman. Până în momentul de față, FC Botoșani a realizat un singur transfer. Este vorba de atacantul Andrei Herghelegiu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER