Chiar dacă la nivel de discurs public Gigi Becali vrea să dea impresia că tratează cu relaxare discuțiile cu PAOK Salonic cu privire la transferul lui Fernando Varela, realitatea pare să fie alta. Finanțatorul vicecampioanei apelează la tertipuri și folosește presa din România pentru a pune presiune pe șefii grecilor. Cel puțin asta reiese din spusele lui Varela, fotbalist care s-a arătat deranjat de recentele speculații cu privire la un potențial transfer al său în Qatar, acolo de unde Gigi Becali a indicat în presă că a venit o ofertă pentru fundașul din Insulele Capului Verde.
„E o minciună ce s-a scris în România cu privire la oferta din Qatar, nu există o asemenea oferă. Situația în ceea ce privește transferul meu este aceeași pe care o știți deja de ceva vreme. Dar mă aștept ca lucrurile să se miște în curând„, a spus Varela jurnaliștilor greci care l-au chestionat cu privire la plecarea în Qatar.
Mișcarea lui Becali, aceea de a informații în presă cu privire la alte oferte pentru căpitanul Stelei, pot fi doar mișcări care să pună presiune pe cei de la PAOK. Grecii îl vor pe Varela, însă nu au de gând să plătească mai mult de 800.000 de euro pe un fotbalist care în iarnă va intra în ultimele șase luni de contract. Cum presiunea pe Becali este accentuată de faptul că Varela este încântat de propunerea lui PAOK, adică 500.000 de euro pe an timp de trei sezoane, rezolvarea transferului este prioritară.
Fernando Varela nu a jucat în ultimul amical al Stelei, meci câștigat cu 1-0 împotriva celor de la NEC Nijmegen, iar sursele ProSport indică faptul că șefii vicecampioanei iau deja măsuri pentru înlocuirea fundașului în lotul cu care Laurențiu Reghecampf va ataca accederea în grupele Ligii Campionilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER