Lewis Hamilton, pilotul echipei Mercedes, a stabilit cel mai rapid timp al calificărilor și pleca din pole position în Marele Premiu al Marii Britanii, fiind urmat de liderul clasamentului general, Nico Rosberg și de Max Verstappen, surpriza sesiunii de calificări de pe circuitul de la Silverstone.
Sesiunea de calificări pentru grila de start a Marelui Premiu al Marii Britanii a fost dominată de Nico Rosberg în Q1 și Q2. În partea a doua, liderul clasamentului general a fost mai rapid cu o jumătate de secundă decât coechipierul său, Lewis Hamilton și a preferat să nu mai forțeze pe ultima parte pentru a-și păstra pneurile cu care va lua startul în cursă.
În Q3, Lewis Hamilton a fost pilotul care a reușit timpul de referință (1:29:287), urmat de Nico Rosberg. Pilotul britanic are mare nevoie de victorie pe circuitul de la Silverstone, pentru a mai micșora diferența care-l desparte de liderul clasamentului mondial, coechipierul Nico Rosberg.
Din linia a doua a grilei vor lua startul piloții Red Bull, Max Verstappen și Daniel Ricciardo. Pilotului scuderiei Ferrari, Kimi Raikkonen va pleca de pe locul 5 al grilei, în timp ce Sebastian Vettel, chiar dacă a obținut al 6-lea timp, va fi retrogradat cinci poziții pentru că a schimbat cutia de viteze și va pleca de pe 11.
În clasamentul general, Nico Rosberg este lider cu 153 de puncte, urmat de Lewis Hamilton, cu 142 și Sebastian Vettel, cu 96.
Marele Premiu al Marii Britanii se va disputa, duminică, de la ora 15:00 (ora României).
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER