Și la 38 de ani, legendarul Gianluigi Buffon găsește resurse să ne surprindă. După un Campionat European în care a dovedit că rămâne și la această vârstă unul dintre cei mai buni portari din lume, starul lui Juventus și al naționalei Italiei ne-a arătat că pasiunea sa pentru fotbal e mai presus de orice, chiar și în vacanță.
În ciuda dezamăgirii provocate de eliminarea dramatică din fața Germaniei, Buffon nu poate sta departe de sportul căruia i-a oferit totul nici în vacanță și nu trebuie să fie pus în fața unor atacanți de talie mondială pentru a da tot ce are mai bun. Buffon a fost filmat în timp ce stătea în poartă la o miuță între copii. Îmbrăcat doar în bermude, Campionul Mondial din 2006 pare să se distreze de minune.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER