Colegii de la GameSpot au realizat un live stream cu Deus Ex: Mankind Divided, prezentând numeroase secvențe de gameplay din jocul celor de la Eidos Montreal. În continuare puteți urmări porțiunea introductivă a jocului, în timp ce mai jos puteți revedea posibilitățile de gameplay oferite de nivelurile de tip HUB din noul Deus Ex.
Acțiunea din Deus Ex: Mankind Divided va avea loc în 2029, la doi ani după evenimentele din Human Revolution, în rolul principal revenind Adam Jensen. Acesta va face parte din Task Force 29, o nouă divizie a Interpolului însărcinată cu lupta împotriva unui nou tip de terorism. Jensen nu are însă încredere deplină în colegii din Task Force 29, oferind informații secrete și către The Juggernaut Collective, o altă organizație secretă.
Jensen își va putea îmbunătăți si de această dată abilitățile prin intermediul implanturilor artificiale, acestea urmând să fie prezente în număr dublu față de Human Revolution. Elementele de RPG caracteristice seriei vor fi complementate de diversitatea locațiilor în care Jensen va avea ocazia să călătorească în noul joc: Utulek Station din Praga (Cehia), spre exemplu, este o mahala locuită de indivizii cu implanturi artificiale.
Deus Ex: Mankind Divided va fi disponibil pe 23 august 2016, pentru PlayStation 4, Xbox One și PC.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER