FC Botoșani a realizat cel mai important transfer de până acum. Atacantul Victoraș Astafei a semnat cu gruparea botoșăneană, iar de mâine se va antrena sub comanda lui Leo Grozavu urmând să debuteze în prima etapă a noului sezon.
În vârstă de 29 de ani, Victoraș Astafei a mai jucat la Unirea Urziceni, FCM Tg. Mureș, Gaz Metan Mediaș, Petrolul Ploiești și Adana Demirspor. În primăvara acestui an, a jucat pentru Petrolul Ploiești, echipă care aflată în insolvență și care a retrogradat.
„Este un transfer important reușit de noi. Victoraș Astafei este un băiat de caracter care se pliază foarte bine pe jocul nostru și sunt convins că ne va ajuta foarte mult în următorul sezon. A avut mai multe oferte din Liga I dar mă bucur că a ales Botoșaniul. La echipă a ajuns și fundașul nigerian iar în zilele următoare mai pregătim și alte transferuri”, a declarat Cornel Șfaițer, președintele clubului FC Botoșani.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER