Nu e un Pokemon rar, e mult mai valoros. Ștucan, despre nevoia actuală de Ilie Năstase: „Darul lui Dumnezeu pentru români, venit înainte de Sfântul Ilie”

Nu e un Pokemon rar, e mult mai valoros. Ștucan, despre nevoia actuală de Ilie Năstase:
  • Publicat:
  • Actualizat:

La 12 fix, ora programată pentru interviul special din campania Happy Nasty Day, Ilie Năstase uda trotuarul încins din fața casei sale situată pe una din străduțele umbroase din spatele Televiziunii.

„Vă așteptam. Intrați în casă, ușa e descuiată și instalați-vă unde vreți. Vin și eu imediat”. Îmbrăcat cu pantaloni albi, asortați cu pantofii de sport de aceeași culoare, și cu o cămașă roz cu dungi albe discrete, Năstase pare un aristocrat englez excentric, care se ocupă personal de grădina sa. Părul i-a albit, peste câteva zile împlinește 70 de ani, dar sufletul său e  veșnic tânăr. Bărbatul care poartă și acum un mic diamant în ureche se mișcă sprinten, chiar dacă recunoaște că îl supără articulațiile.


Ilie Năstase are ocupații domestice normale. Abordarea e diferită, ca de obicei

La inițiativa ProSport, agenția Friends/TBWA a realizat o serie de fotografii speciale, dedicată zilei de naștere a lui Ilie Năstase. Această poză este din finala Roland Garros, 1973

 

Vila în care stă din 1972, an în care autoritățile au acceptat că, în scurtul timp petrecut în țară, unul dintre cei mai buni jucători de tenis din lume nu mai poate locui cu părinții, ascunde trecutul poate celui mai valoros și, în același timp, mai charismatic sportiv pe care l-a avut vreodată România. Trecutul te copleșește din miile de poze, din trofeele și distincțiile primite de-a lungul anilor, aglomerate în ordine pe pereți și pe măsuțele din birou. „Mai am o grămadă în pod, dar nu vă duc acolo”, spune Năstase.

2.076.761 de dolari este totalul câștigurilor din tenis obținute în carieră de Ilie Năstase. A fost primul tenisman european care a depășit bariera de un milion de dolari

Cu o zi în urmă, soția sa, Brigitte Sfăt, le mărturisise jurnaliștilor din presa tabloidă că i-au fost descoperite două formațiuni tumorale la sân. Pe fața lui Ilie Năstase se citește îngrijorarea, dar întoarcerea în trecut îi face bine. „Colajul ăsta eu l-am făcut”. Din tabloul uriaș îmbinat din poze minuțios decupate de o mână răbdătoare zâmbesc Nathalie, Nicky, Charlotte, Alessia și Emma, cei cinci copii ai săi din primele trei mariaje, foștii săi adversari din circuit, Bobby Charlton sau Franz Beckenbauer.

Năstase îți explică semnificația fiecărui obiect și apoi se apucă să povestească, așa cum fac bunicii pentru nepoții care nu l-au văzut jucând.  

Cine a fost și Ilie Năstase ăsta?, se întreabă probabil puștii care aleargă azi pe străzi după Pokemoni virtuali.

Pe scurt, pentru că cititul nu mai e la modă, ar fi ușor să-l definești ca un Djokovic sau un Federer al vremurilor sale. Pe 23 august 1973, românul devenea primul număr 1 din ierarhia ATP, circuitul care astăzi învârte miliarde de dolari și funcționează ca o mașină de produs staruri. Năstase nu a fost, însă, un star fabricat. El s-a născut să fie diferit într-un sport mult mai uman decât cel actual.

La începutul anilor 70, se năștea, în chinuri, și tenisul profesionist, iar Ilie Năstase i-a adus o doză de magie descrisă minunat de jurnaliștii de la Record Mirror, o revistă de muzică la modă în acei ani:  

„Poate că au fost tenismani mai buni decât Ilie Năstase, dar în ultimele decade niciunul nu a putut ajunge la tehnicolorul splendid al carierei acestuia, la magnetismul acestui bărbat brunet și visător din România. A reușit să facă tribunele să-l iubească și să-l aplaude, să-l huiduie și să-l urască. Și-a făcut unii adversari să-și încline capul într-un tribut neajutorat adus geniului său și pe alții să se enerveze atât de tare încât păreau pe punctul de a-i zdrobi fața arătoasă. A adus lumii serioase și înfiorător de competitive a tenisului magia imposibil de definit pe care Freddie Trueman a oferit-o cricketului, George Best fotbalului și Muhammad Ali boxului. E magia pe care au avut Beatles-ii. Elvis Presley a avut-o. La fel Chaplin, Valentino, Bette Davis și Mae West. Dar niciodată până acum, arenele de tenis nu au simțit-o la una dintre vedetele lor”

Născut pe 19 iulie 1946 la București, cu o zi înainte de sărbătoarea aprigului Sfânt Ilie, Năstase a fost darul lui Dumnezeu pentru românii care îndurau deja de 20 de ani ororile comunismului. În 1969, împreună cu Ion Țiriac, partenerul dotat cu un realism pragmatic, atât de diferit de exuberanța sa, Năstase a făcut o țară întreagă să urmărească, înfrigurată, montajul video de câteva minute venit cu întârziere din Brazilia, unde se juca finala de dinaintea finalei Cupei Davis, care avea să fie pierdută, la Cleveland, în fața Statelor Unite.  Sexagenarii și septuagenarii de azi își amintesc încă perfect momentul petrecut acum aproape jumătate de secol.

Românii l-au iubit pe Năstase și acesta i-a făcut fericiți, câștigând Roland Garros, US Open, patru turnee Masters în cinci ani și învingându-i în repetate rânduri pe Stan Smith, Bjorn Borg, Jan Kodes, John Newcombe, Rod Laver sau Arthur Ashe, vedetele de atunci ale tenisului mondial.

Ce n-a putut face Năstase a fost să câștige Cupa Davis, deși România a jucat trei finale, în 1969, 1971 și 1972, toate pierdute în fața americanilor. În ultimele două, Nasty a fost învins de fiecare dată în meciul de simplu de Stan Smith. Partida din 1972, disputată pe zgura de la București, s-a jucat la trei luni după înfrângerea dramatică suferită în fața lui Smith în finala de la Wimbledon. Dezamăgiți de idolul lor și alimentați de câteva declarații date de Ion Țiriac – supărat că Năstase ratase 10 zile de antrenament pentru a merge la Bruxelles unde se afla soția sa, belgianca Dominique Grazia – , unii români l-au acuzat că a vândut meciul.

168 de turnee a câștigat Ilie Năstase: 88 la simplu și 80 la dublu. 39 dintre turneele de dublu au fost câștigate alături de Ion Țiriac

În cartea sa, Mr. Năstase, primul lider mondial din tenis recunoaște că așteptările românilor l-au copleșit: „Au fost prea împovărătoare pentru umerii mei. Experința din acea finală a fost cea mai tristă și mai traumatizantă din cariera mea în tenis, mai rea chiar decât finalele pierdute de la Wimbledon”.

Wimbledon e al doilea punct sensibil. Aici e un mare paradox. Învins în finalele din 1972 și 1976 de Stan Smith și Bjorn Borg, Ilie Năstase a câștigat de două ori turneul de dublu mixt, cu Rosemary Casals, și o dată pe cel de dublu, împreună cu Jimmy Connors. Cu toate acestea, românul nu a fost nici până în ziua de astăzi primit ca membru în pretențiosul All England Lawn Tennis and Crocquet Club. „Știu că trebuie să câștigi turneul la simplu ca să fii admis, dar sunt și alți finaliști care au fost admiși. Mi-au spus că trebuie să aștept, dar am așteptat deja 30 de ani. O să-l împing pe scări pe unul dintre membrii bătrâni și o să fie loc și pentru mine”, glumea Năstase, într-un interviu acordat în 2003.


Ilie Năstase, dezamăgit după finala de la Wimbledon din 1973, pierdută în fața lui Stan Smith

De atunci au trecut alți 13 ani, iar All England Club continuă să-l ignore pe cel care în 1973 a jucat pe iarba de la Wimbledon, în ciuda instrucțiunilor date de ATP jucătorilor să boicoteze turneul din acel an. Întrebat despre subiect în interviul special realizat de ProSport, Năstase s-a mulțumit să zâmbească amar.

Rana nu este închisă, chiar dacă îl avem în față pe omul pe care englezii l-au numit cândva„Bufonul din București”. Comparația nu pare a-l face mai fericit.

„Da, e adevărat am fost un clown, am făcut pe nebunul, dar am fost numărul unu mondial și asta cu zâmbetul pe buze. Deci se poate să faci performanță cu zâmbetul pe buze”, spune Ilie Năstase în două fraze care alcătuiesc un autoportret minunat.

În spatele său, în pozele care umplu livingul, Năstase dă mâna cu George Bush, râde alături de Muhammad Ali, îl ține pe după umeri pe Nelson Mandela. „Ilie deschidea și încă mai deschide ușile celor mai importanți oameni ai lumii doar cu un telefon. Toți îl cunosc, toți au vrut să joace tenis cu el, chiar și când se retrăsese de multă vreme. Dacă România ar ști să-l aprecieze cum trebuie, Ilie poate fi un ambasador fantastic”, îl descrie unul dintre prieteni.  

Între timp, Ilie Năstase a devenit senator. „Din curiozitate”, spune el, apoi admite că nu se simte bine printre politicieni. Rolul din Parlament nu-l prinde.

Tenis nu mai joacă, dar are o bucurie și mai mare. Copiii săi.


Poză din anii 90. Nicky, Alexandra King, Ilie Năstase și Charlotte, în vila din Dorobanți

Spune că nu se gândește la moarte și că vrea să trăiască până la 96 de ani, inversul vârstei pe care o avea la momentul interviului. „69 e anul erotic”, râde Nasty și dincolo de fața sa ridată de timp se vede bărbatul brunet și șarmant pe care scriitoarea Debbie Beckerman l-a credit cu 2.500 de femei cucerite. „Au fost doar vreo 300, dar ea m-a rugat să spun 2.500 pentru că dădea mai bine”.

Ilie nu a refuzat-o pentru că, de obicei, Ilie nu știe să refuze pe nimeni.

La 70 de ani, Ilie Năstase păstrează în el copilul crescut cu tocană de praz și lapte pentru care racheta rotundă de lemn nu a fost o bâtă cinică de baseball, ci plasa magică de fluturi cu care a gonit după mingile de tenis.

Happy Nasty Day, Ilie Năstase!

 

ESENȚIALUL ILIE NĂ‚STASE

1946 – se naște pe 19 iulie, la București
1959 – câștigă primul campionat național de juniori, la Cluj
1963 – prima deplasare în străinătate, la Sofia
1966 – joacă primul meci de Cupa Davis, contra Franței. Participă în premieră la Roland Garros și Wimbledon
1967 – câștigă primul turneu în străinătate, la Cannes
1969 – România ajunge în finala Cupei Davis, dar o pierde în fața SUA (0-5), la Cleveland
1970 – câștigă Openul de la Roma, după 6-3, 1-6, 6-3, 8-6 cu cehul Jan Kodes
1970 – câștigă turneul de dublu de la Roland Garros, împreună cu Ion Țiriac
1970 – câștigă turneul de dublu mixt de la Wimbledon, împreună cu Rosemary Casals
1971 – pierde finala de la Roland Garros, după 6-8, 2-6, 6-2, 5-7 cu Jan Kodes
1971 – România ajunge din nou în finala Cupei Davis, dar a pierdut cu 3-2 în fața SUA, la Charlotte
1971 – câștigă turneul Masters (Turneul Campionilor), la Paris, cu cinci victorii din 5 meciuri
1972 – pierde finala de la Wimbledon, după 4-6, 6-3, 6-3, 4-6, 7-5 cu americanul Stan Smith
1972 – câștigă pentru a doua oară turneul de dublu mixt de la Wimbledon, împreună cu Rosemary Casals
1972 – se căsătorește cu belgianca Dominique Grazia, la Bezoche-sur-le-Betz, în Franța
1972 – câștigă  US Open, care se juca pe iarbă, după 3-6, 6-3, 6-7, 6-4, 6-3 cu americanul Arthur Ashe
1972 – România ajunge pentru a treia oară în finala Cupei Davis, dar pierde din nou cu 3-2 în fața SUA, la București
1972 – câștigă al doilea turneu Masters, la Barcelona, după 6-3, 6-2, 3-6, 2-6, 6-3 în finala cu Stan Smith
1973 –  câștigă Openul de la Roma, după 6-1, 6-1, 6-1 cu spaniolul Manuel Orantes
1973 – câștigă la Roland Garros, după 6-3, 6-3, 6-0 în fața iugoslavului Nikola Pilic
1973 – câștigă turneul de dublu de la Wimbledon, împreună cu americanul Jimmy Connors
1973 – pe 23 august, devine primul număr 1 mondial din istoria clasamentului ATP
1973 – rămâne numărul 1 timp de 40 de săptămâni
1973 – câștigă al treilea turneu Masters, la Boston, după 6-3, 7-5, 4-6, 6-3 în finala cu olandezul Tom Okker
1974 – pierde finala Masters de la Melbourne, după 6-7, 2-6, 6-3, 6-3, 4-6 în finala cu argentinianul Guillermo Vilas
1975 – se naște fiica sa, Nathalie
1975 – câștigă al patrulea turneu Masters, la Stockholm, după 6-2, 6-2, 6-1 cu suedezul Bjorn Borg
1976 – pierde finala de la Wimbledon, după 4-6, 2-6, 7-9 în finala cu Bjorn Borg
1977 – primește gradul de maior în armata română
1982 – divorțează de Dominque Grazia
1984 – se căsătorește cu americanca Alexandra King
1984 – se retrage din tenisul profesionist, dar continuă să joace în turnee de veterani
1987 – se naște fiul său, Nicky, pe care Ilie Năstase și Alexandra King aveau să-l înfieze
1990 – se naște fiica sa, Charlotte, înfiiată de asemenea de soții Năstase
1996 – candidează la Primăria București, însă pierde în fața lui Victor Ciorbea
1996 – este ales președintele Federației Române de Tenis
1998 – divorțează de Alexandra King
1999 – candidează pentru președinția Federației Internaționale de Tenis, dar este învins de italianul Francesco Ricci Bitti
2003 – se căsătorește cu Amalia Teodosescu
2003 – se naște fiica sa, Alessia
2004 – primește gradul de colonel în armata română
2006 – se naște fiica sa, Emma
2007 – este avansat general în armata română
2013 – se căsătorește pentru a patra oară, cu Brigitte Sfăt

Imagine dintr-unul dintre caietele impecabil caligrafiate (foto jos) de un român în vârstă care era mare fan Ilie Năstase

 

Costin Ștucan / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot:
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot: "I-am spus că nu ştie fotbal. Antrenorul s-a făcut mic". Toţi…
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI.  Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara. Cele mai afectate zone
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara. Cele mai afectate zone
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a divorţat legenda Stelei
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a…
Poliția, chemată la vila lui Silviu Prigoană! Totul la scurt timp după ce copiii lui au fost luați de autorități
Poliția, chemată la vila lui Silviu Prigoană! Totul la scurt timp după ce copiii lui au fost luați de autorități
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit:
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce…
×