OFICIAL | Liverpool l-a transferat pe căpitanul naționalei Estoniei, Ragnar Klavan

OFICIAL | Liverpool l-a transferat pe căpitanul naționalei Estoniei, Ragnar Klavan
  • Publicat:
  • Actualizat:

FC Liverpool a anunțat, miercuri, prin intermediul site-ului oficial, transferul fundașului în vârstă de 30 de ani Ragnar Klavan, de la Augsburg, pentru 5 milioane de euro, astfel că formația de pe Anfield a ajuns la patru transferuri realizate în această vară.

Klavan, căpitanul echipei naționale a Estoniei, a semnat un contract pe trei ani cu Liverpool, scadent în vara anului 2019, și va purta tricoul cu numărul 17.

„Sunt extrem de onorat că fac parte din această echipă. Mi-e greu să găsesc cuvintele necesare pentru că visez de 22 de ani să ajung în Premier League și să joc pentru Liverpool, un club fantastic. Premier League e cel mai atractiv campionat din lume. Fotbalul este la el acasă, aici”, a spus Klavan, citat de site-ul clubului Liverpool.

Klavan devine astfel cel de-al patrulea transfer realizat în această vară de Liverpool, după portarul Loris Karius, fundașul Joel Matip și atacantul Sadio Mane. De asemenea, în această perioadă a mai ajuns pe Anfield Road și mijlocașul sârb Marko Grujic, care a fost transferat în ianuarie de la Steaua Roșie Belgrad, însă a fost lăsat să evolueze sub formă de împrumut la fosta sa echipă până în prezent.

Ragnar Klavan a jucat 125 de meciuri în Bundesliga pentru Augsburg și alte 173 în campionatul Olandei, la AZ Alkmaar și Heracles Almelo. La nivel internațional, Klavan este căpitanul Estoniei, reprezentativă pentru care a strâns 112 selecții.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Rugăciunea pe care toți credincioșii trebuie să o rostească de Sfântul Petru și Pavel. Te scapă de necazuri
Rugăciunea pe care toți credincioșii trebuie să o rostească de Sfântul Petru și Pavel. Te scapă de necazuri
”Mult mai mult decât plănuiau”: Dennis Man și Valentin Mihăilă semnează și vor avea salarii uriașe! Creșteri imense
”Mult mai mult decât plănuiau”: Dennis Man și Valentin Mihăilă semnează și vor avea salarii uriașe! Creșteri imense
Doliu în familia lui Edward Iordănescu! Vestea tristă vine la scurt timp după ce România s-a calificat în optimi la EURO 2024
Doliu în familia lui Edward Iordănescu! Vestea tristă vine la scurt timp după ce România s-a calificat în optimi la…
Cum l-au numit olandezii pe Florin Niță, cu trei zile înaintea duelului decisiv din optimile EURO 2024
Cum l-au numit olandezii pe Florin Niță, cu trei zile înaintea duelului decisiv din optimile EURO 2024
Imagini mult prea INDECENTE! Cum arată actrița de 57 de ani în costum de baie. Le dă clasă multor tinerele
Imagini mult prea INDECENTE! Cum arată actrița de 57 de ani în costum de baie. Le dă clasă multor tinerele
Mireasa Anda Adam a strălucit, la propriu, într-o rochie plină de pietre prețioase, care cântărește 25 kg. Imagini unice de la nunta faraonică
Mireasa Anda Adam a strălucit, la propriu, într-o rochie plină de pietre prețioase, care cântărește 25 kg. Imagini unice de…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
Reacţia unui turist din Eforie, întrebat de ce intră în mare, deşi e arborat steagul roşu:
Reacţia unui turist din Eforie, întrebat de ce intră în mare, deşi e arborat steagul roşu: "Sunt daltonist!"
S-a aflat ce s-a întâmplat cu LOCUITORII de pe INSULA PAȘTELUI! Experții au RECUNOSCUT!
S-a aflat ce s-a întâmplat cu LOCUITORII de pe INSULA PAȘTELUI! Experții au RECUNOSCUT!
Derapaj incredibil al lui Gigi Becali la adresa Elenei Lasconi: Cum să stăpânească 10 milioane de bărbaţi din România?
Derapaj incredibil al lui Gigi Becali la adresa Elenei Lasconi: Cum să stăpânească 10 milioane de bărbaţi din România?
Decizie luată la comun pentru clienții de la ING, Raiffeissen, BRD și Banca Transilvania. Ce trebuie să știe fiecare român
Decizie luată la comun pentru clienții de la ING, Raiffeissen, BRD și Banca Transilvania. Ce trebuie să știe fiecare român
Ajutor pentru românii de la BLOC. Statul plătește 750 lei. Banii până la 31 decembrie
Ajutor pentru românii de la BLOC. Statul plătește 750 lei. Banii până la 31 decembrie
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Cornel Dinu a găsit „intrusul” de la Euro 2024. Cine crede că nu merită să joace pentru România
Cornel Dinu a găsit „intrusul” de la Euro 2024. Cine crede că nu merită să joace pentru România
Sabalenka „nu este 100%
Sabalenka „nu este 100%" sigură pentru Wimbledon din cauza unei accidentări „rare”
Mașina avariată după ce ai dat cu ea în groapă? Cum primești despăgubiri?
Mașina avariată după ce ai dat cu ea în groapă? Cum primești despăgubiri?
Anda Adam și Yosif Mohaci se căsătoresc religios. Primele imagini de la eveniment. Ce rochie de mireasă poartă artista
Anda Adam și Yosif Mohaci se căsătoresc religios. Primele imagini de la eveniment. Ce rochie de mireasă poartă artista
×