Leo Grozavu, antrenorul principal al FC Botoșani, este mulțumit de lotul pe care îl are la dispoziție pentru noul sezon de Liga I. Singura problemă este că nu a reușit să transfere un fundaș central care să-l înlocuiască pe Michael Ngadeu.
„Am încercat în această vară să primenim lotul. Am pierdut jucători importanți dar cei care au venit pot să-i înlocuiască cu succes. Am încredere în toți cei care au venit, fie că sunt cu maturitate, cu experiență, cu un CV mai bogat, fie că sunt tineri. Toți cei care sunt în lot pot face față rigorilor primei ligi și sunt convins că la final ne vom bucura de încă o participare pe scena primei divizii”, a spus Leo Grozavu care a adăugat:
„În orice moment este nevoie de jucători dar asta nu înseamnă că nu sunt mulțumit de ce avem acum. De la finalul campionatului trecut am insistat să transferăm un fundaș central. Știam că o să plece Ngadeu care a fost un jucător foarte impotant pentru echipă. Nu am reușit să facem un transfer. Depindem foarte mult de partea financiară, trebuie să găsim jucători buni care să vină în condițiile financiare pe care noi le oferim. Nigerianul nu era un jucător slab, avea niște calități dar în momentul acesta nu făcea obiectul unui transfer, era nepregătit. Nu îmi puneam mari speranțe pentru că era un jucător care nu a evoluat în afara Nigeriei iar acolo fotbalul nu este la un nivel foarte înalt. Nu cred că putea să ne ajute. În compartimentul de atac am pierdut câțiva jucători dar am reușit să luăm alții. Din nefericire pentru noi, în cel mai scurt timp vom rămâne și fără Cabrera”.
De asemenea, Leo Grozavu a făcut și o caracterizare a jucătorilor transferați vara aceasta de FC Botoșani, spunând că toți au calități foarte bune și că vor demonstra în următorul sezon.
„Cătălin Golofca este venit de la Suceava. El a mai făcut un stagiu de pregătire cu echipa, a fost împrumutat la Suceava pentru a avea jocuri, un jucător cu calități, sper să demonstreze, să capete o mentalitate sănătoasă și să-și dea seama că Botoșaniul este un pas înainte pentru el. Juncanaru este un jucător al Botoșaniului care a fost împrumutat la Pojorâta, se vede că a jucat, a căpătat mai multă încredere.
Răzvan Greu este un jucător pe care mi l-am dorit. În ultimul an a jucat la Univ. Cluj, o echipă cu pretenții, cu suporteri foarte pătimași. Sunt convins că va crește și în cel mai scurt timp va fi o certitudine.
Victor Astafei nu mai are nevoie de nicio prezentare. Un jucător care se mulează perfect pe profilul echipei noastre, un jucător care nu are nevoie de adaptare și sunt absolut convins că va fi una din piesele de rezistență.
Pe Mihăiță Roman l-am dorit pentru tot ce înseamnă el ca și carieră, un jucător profesionist. A trecut printr-o perioadă mai agitată datorită accidentărilor și are nevoie de un pic de timp. Sunt absolut convins că și el va fi unul din jucătorii de bază.
Călin Albuț este un portar cu multă experiență, am lucrat cu el și la Mediaș, mi-am dorit să vină aici, cunoscându-i caracterul. În orice moment se va apela la el, va fi o soluție sănătoasă pentru echipă. Andrei Herghelegiu nu cred că mai are nevoie de adaptare, a parcurs perioada de pregătire cu noi. Este un jucător care se va impune și va fi una din piesele grele ale Botoșaniului.
Fulop Lorand este un tânăr de mare perspectivă. Mi-am dorit să vină în mijlocul familiei noastre. Este un jucător în care cred foarte mult și sper ca în cel mai scurt timp să fie unul din jucătorii importanți ai echipei”, a spus Leo Grozavu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER