Gheorghe Hagi, antrenorul echipei Viitorul, a declarat după victoria, scor 1-0 cu FC Voluntari din prima etapă a sezonului din Liga I, că temperatura foarte ridicată înregistrată la ora jocului de pe stadionul Anghel Iordănescu și-a pus amprenta asupra evoluției ambelor echipe.
Gabriel Iancu a revenit cu gol la Viitorul. Fostul jucător al Stelei a marcat în victoria cu 1-0 de la Voluntari. Antrenorul Viitorului, Gheorghe Hagi, crede că Iancu are mediul propice pentru a reveni la cel mai înalt nivel fotbalistic.
„Trebuie să ținem cont de căldură, nu am fost adaptați la temperatura de astăzi, am controlat jocul, am încercat să ne impunem. Am întâlnit o echipă care este mult mai bună decât anul trecut, a avut câteva ocazii de a marca și ne-a pus probleme. Am vorbit cu Gabi Iancu, are mediul care-i trebuie, o echipă care-l va ajuta să crească, are mult talent, dar din punct de vedere fizic va trebui să ajungă la cote mai înalte. Sunt convins că ne va ajuta. Fiecare a greșit, când ești tânăr poți greși, dar diferența o face munca, ambiția și poate reveni la un nivel înalt, are calități, poate marca multe goluri. Echipa arată bine și suntem mulțumiți, au fost trei puncte foarte importante pentru noi pe o asemenea căldură. Mă gândesc la meciul cu Gent și trebuie să arătăm foarte bine acolo”, a declarat Gheorghe Hagi la DigiSport.
Noul selecționer al României, Christoph Daum a fost prezent la meciul de la Voluntari și s-a întâlnit cu tehnicianul de la Viitorul, Gheorghe Hagi. Cei doi se cunoașteau din campionatul Turciei, acolo unde au antrenat pe Galatasaray, respectiv Bursaspor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER