Antrenorul echipei, Gaz Metan Mediaș, Cristian Pustai, a declarat vineri seară, la finalul partidei pierdute în deplasare, scor 1-3 (1-1), în fața formației CSM Poli Iași că elevii săi nu au reușit să păstreze rezultatul de la pauză, deși au jucat destul de bine.
CSM Politehnica Iași a deschis scorul după numai 3 minute, prin Țigănașu, însă până la pauză, oaspeții de la Gaz Metan au restabilit egalitatea prin Mircea Axente. Partea a doua a jocului a fost dominată de gazde, care au preluat conducerea cu nouă minute până la final, printr-o execuție spectaculoasă a lui Bole. Andrei Cristea a înschis tabela, în minutul 90.
„Noi am venit la Iași să câștigăm. Am revenit de la 0-1, am egalat după o fază fixă, după care am încercat să surprindem pe contraatac. În repriza a doua, Iașul a venit peste noi și ne-a prins pe o pantă descendentă. Păcat că nu am reușit să ținem de acel 1-1. Jocul a fost decis de cele două execuții din finalul meciului. Nu cred că suntem încă la nivelul maxim. Mai avem de muncit”, a spus Cristian Pustai.
Tehnicianul formației medieșene a mai precizat că CSM Poli Iași joacă altceva după plecarea lui Golubovic: „Plecarea lui Golubovic a schimbat jocul Iașului. Nu mai sunt aruncate mingi pe atacant. Acum, cu Piccioni și Cristea, Iașul joacă mai elaborat. Pasează mult, construiește. S-a văzut și în Liga Europa că au făcut două meciuri bune.”
Cristian Pustai a adăugat că regretă situația în care a ajuns Rapid București.
„Noi suntem o țară a premierelor. La noi campionatele se decid la TAS: Acum am început campionatul fără să știm care este a 14 echipă. E păcat de ceea ce se întâmplă la Rapid. Este o echipă cu tradiție care a ajuns în această situație”, a menționat Pustai.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER