Leo Grozavu, antrenorul formației FC Botoșani, a declarat după înfrângerea, scor 2-4, suferită în partida cu FC Voluntari, din etapa a treia a Ligii I, că își asumă întreaga vină pentru eșec, iar principala problemă a echipei sale a fost atitudinea.
FC Botoșani a început slab meciul de la Voluntari și s-a văzut condusă cu 2-0 după primele opt minute. Fulop a redus din diferență, însă Petre Ivanovici a punctat, imediat, pentru 3-1, stabilind și scorul la pauză.
După revenirea de la cabine, ambele echipe au mai înscris câte o dată, prin Daniel Novac, respectiv, Istvan Fulop.
„A fost o diferență de abordare față de meciul cu CFR Cluj. Am venit aici cu aroganță, fără concentrare, credeam că nu trebuie să facem multe pentru a câștiga. Îmi asum vina pentru acest rezultat pentru că întreaga săptămână am lăsat o atmosferă mai lejeră. A fost o problemă de atitudine, nu ne-a surprins Voluntari cu ceva. Le-am făcut 4 goluri cadou celor de la Voluntari. Ne-am bătut singuri”, a declarat antrenorul echipei FC Botoșani, Leo Grozavu, după înfrângerea de la Voluntari, la DolceSport.
În etapa a patra din Liga I, FC Botoșani va evolua, pe teren propriu, cu Steaua.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER