Inter Milano a anunțat oficial despărțirea de antrenorul Roberto Mancini prin intermediul unui comunicat postat pe site-ul clubului italian.
„Internazionale Milano confirmă despărțirea de antrenorul Roberto Mancini pe cale amiabilă. Îi mulțumim lui Roberto pentru munca depusă la clubul nostru în ultimele 20 de luni”, se arată în comunicatul formației din Serie A.
Plecarea lui Mancini vine într-un moment destul de neplăcut, cu doar două săptămâni înainte de startul noului sezon. Deși conducerea lui Inter nu a făcut nicio precizare în acest sens, presa italiană notează că tehnicianul în vârstă de 51 de ani ar fi primit 3 milioane de euro compensații deoarece contractul său a fost încheiat mai devreme decât data stabilită.
Gazzetta dello Sport a informat în această dimineață că Mancini nu se afla în cele mai bune relații cu conducerea clubului din pricina campaniei de achiziții din această vară, iar locul italianului va fi luat de olandezul Frank De Boer.
Tot jurnaliștii de la Gazzetta dello Sport au notat că în eventualitatea în care De Boer va fi instalat pe banca Interului, Cristi Chivu va face parte din staff-ul noului antrenor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER