După orice calcul matematic, România stă prost în toate clasamentele la Jocurile Olimpice de la Rio, așa cum nu s-a întâmplat niciodată în istoria întrecerilor după Al Doilea Război Mondial. Delegația tricoloră a obținut patru medalii până acum, la scrimă (echipa de spadă feminin, aur), tenis (dublu masculin, argint), haltere (Gabriel Sîncrăian, bronz) și canotaj (barca de 8+1, bronz) cu care ocupă locul 43 în clasamentul pe medalii.
Din punct de vedere al eficienței (număr de sportivi participanți / număr de medalii câștigate de țară), România este și mai jos. Conform programatorului digital Andy Barefoot, delegația olimpică a țării noastre are o eficiență de 4,08% în acest moment, cu care ocupă locul 53! România este depășită până și de Rep. Moldova, care are o eficiență de 4.55% în această ierarhie.
Pe locul 1 este Coreea de Nord, care a câștigat până în prezent 7 medalii având la dispoziție o delegație de 31 de sportivi. Statele Unite ocupă doar locul 3, în timp ce Rusia este și ea în față, în ciuda descalificărilor, fiind locul 5
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER