S-a decis arbitrul partidei Steaua – Dinamo. E al doilea Mare Derby din carieră

S-a decis arbitrul partidei Steaua - Dinamo. E al doilea Mare Derby din carieră
  • Publicat:
  • Actualizat:

Arbitrul Radu Petrescu va conduce la centrul partida dintre Steaua și Dinamo, programată sâmbătă, 20 august, de la ora 21:00, în etapa a cincea din Liga I, pe Arena Națională.

Potrivit site-ului Federatiei Române de Fotbal, arbitrul din București va fi ajutat la cele doua tușe de catre asistenții Marinescu Vasile și Ghinguleac Adrian Radu (ambii din București). Al patrulea oficial va fi Marcel Bîrsan, tot din Capitală, in timp ce observator de arbitri a fost delegat Aron Huzu (Sibiu).

Radu Petrescu, în vârstă de 34 de ani, se va afla la al doilea derby Steaua – Dinamo, după meciul din turul semifinalelor Cupei României, încheiat la egalitate, scor 0-0. în Ștefan cel Mare. Jurist de meserie, Radu Petrescu arbitrează în Liga I din 2007, iar din 2012 este arbitru FIFA.

Arbitrul bucureștean a fost delegat să arbitreze la Campionatul European Under 19 din Germania, care s-a desfășurat în perioada 11-24 iulie, unde a arbitrat semifinala dintre Franța și Portugalia.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ireal! Cum s-a „scuzat” un bărbat în fața soției sale, după ce a lăsat-o însărcinată pe sora ei geamănă

”Mult mai mult decât plănuiau”: Dennis Man și Valentin Mihăilă semnează și vor avea salarii uriașe! Creșteri imense

Doliu în familia lui Edward Iordănescu! Vestea tristă vine la scurt timp după ce România s-a calificat în optimi la EURO 2024
Doliu în familia lui Edward Iordănescu! Vestea tristă vine la scurt timp după ce România s-a calificat în optimi la…
Cum l-au numit olandezii pe Florin Niță, cu trei zile înaintea duelului decisiv din optimile EURO 2024

Imagini mult prea INDECENTE! Cum arată actrița de 57 de ani în costum de baie. Le dă clasă multor tinerele

Mireasa Anda Adam a strălucit, la propriu, într-o rochie plină de pietre prețioase, care cântărește 25 kg. Imagini unice de la nunta faraonică
Mireasa Anda Adam a strălucit, la propriu, într-o rochie plină de pietre prețioase, care cântărește 25 kg. Imagini unice de…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!

Reacţia unui turist din Eforie, întrebat de ce intră în mare, deşi e arborat steagul roşu:
Reacţia unui turist din Eforie, întrebat de ce intră în mare, deşi e arborat steagul roşu: "Sunt daltonist!"
S-a aflat ce s-a întâmplat cu LOCUITORII de pe INSULA PAȘTELUI! Experții au RECUNOSCUT!

Derapaj incredibil al lui Gigi Becali la adresa Elenei Lasconi: Cum să stăpânească 10 milioane de bărbaţi din România?

Rugăciunea pe care toți credincioșii trebuie să o rostească de Sfântul Petru și Pavel. Te scapă de necazuri

Românii își primesc BANII ÎNAPOI. Se aplică și după 3 iulie. Decizia statului, definitivă

Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...

Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România

Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse

Cornel Dinu a găsit „intrusul” de la Euro 2024. Cine crede că nu merită să joace pentru România

Reacţia lui Spalletti, după eliminarea echipei italiene de la Euro 2024: Îi lipseşte intensitatea şi fizicul

Mașina avariată după ce ai dat cu ea în groapă? Cum primești despăgubiri?

Anda Adam și Yosif Mohaci se căsătoresc religios. Primele imagini de la eveniment. Ce rochie de mireasă poartă artista

×