CFR Cluj s-a impus la scor în fața Astrei, 5-1, la capătul unui meci în care au fost dictate 4 lovituri de la 11 metri: 3 pentru CFR, unul pentru Astra. Săpunaru a ratat însă, la scorul de 2-1 și Vasile Miriuță spune că acela a fost momentul decisiv.
Astra continuă să dezamăgească în campionat. Cu Marius Șumudică în continuare suspendat, campioana României s-a împiedicat și la CFR Cluj. Astra a suferit cea mai drastică înfrângere din acest sezon și se află doar pe locul 11 în campionat. Vasile Miriuță își felicită jucătorii pentru victorie și spune că momentul decisiv a fost penalty-ul ratat de Săpunaru la scorul de 2-1.
„Este ușor să spui că este o victorie categorică atunci când bați cu 5-1. Să nu uităm însă că momentul psihologic a fost când a ratat Săpunaru lovitura de la 11 metri. A fost greu. Cel mai important este că am câștigat și am venit pe plus, avem două puncte. A contat mult întoarcerea domnului Iuliu Mureșan, nu vreau să-l fac mare, dar așa e. Știți cum e, când turma nu are stăpân… A venit, ne-a îmbărbătat.
Nu știu dacă a fost penalty la Teixeira, nu am văzut. O să mă uit liniștit acasă, cu un pahar de vin în față”, a declarat Vasile Miriuță la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER