Astra Giurgiu a câștigat, joi seară, scor 1-0, meciul disputat cu West Ham United în manșa a doua din play-off-ul Europa League și a obținut calificarea în grupele competiției. Meciul tur s-a încheiat la egalitate, scor 1-1. România va avea două echipe în grupele Europa League, după calificarea fabuloasă a Astrei, care a reușit să o elimine din nou pe West Ham. Steaua va intra în urna a doua, în timp ce Astra va face parte din urna a patra. Prima etapă din grupele Europa League este programată pe data de 15 septembrie.
La final, Daniel Niculae (34 de ani), atacantul Astrei, a postat pe pagina sa de facebook o fotografie care reflectă perfect dimensiunea performanței pentru echipa lui Marius Șumudică.
Slaven Bilic, antrenorul lui West Ham, a încercat să justifice eșecul. „Nu am avut suficientă mișcare pe teren, am jucat foarte lent și nu am fructificat ocaziile pe care le-am avut. Sunt mai mult decât dezamăgit, chiar voiam să mergem mai departe. De asta am tras așa de tare în sezonul trecut, pentru a primi această oportunitate”, a declarat antrenorul Slaven Bilic la final.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER