Alexandru Maxim are probleme în a-și face loc în prima echipa a lui Stuttgart și în acest sezon, chiar dacă șvabii au retrogradat și au un nou antrenor, pe olandezul Jos Luhukay.
Rezerva unui puști de 18 ani Apreciat de fani, Maxim a fost din nou rezervă în a treia etapă a sezonului, în victoria obținută de Stuttgart pe terenul lui SV Sandhausen, scor 2-1. Internaționalul român a fost trimis pe teren în minutul 66, imediat după ce Stuttgart marcase pentru 2-0 (Gentner 65).
Pe postul său a fost preferat un tânăr de 18 ani, abia promovat de la echipa U19. Berkay Özcan a evoluat pe postul de coordonator de joc și a făcut-o foarte bine, pasând decisiv la ambele reușite ale șvabilor.
Deși românul e evident nemulțumit de situația sa, publicația Stuttgarter Zeitung notează că VfB nu este dispusă să-l lase să plece la o altă echipă în această vară.
„Alexandru Maxim și-ar fi dorit să fie noul om „cheie” în jocul lui Stuttgart, însă antrenor Luhukay nu i-a dat până acum nicio șansă românului, care a stat pe bancă și în meciul cu Sandhausen. Președintele Schindelmeiser a transmis însă un mesaj clar după victoria cu 2-1.
Alexandru Maxim și-a imaginat altfel startul de sezon, după plecarea lui Daniel Didavi (n.r. fostul său rival pe post) la Wolfsburg. Fotbalistul român spera să aibă un rol împortant în noul proiect de la VfB Stuttgart, dar reușitele sale înainte de pauza internațională te pun pe gânduri: în patru meciuri oficiale, decarul a fost o singură dată titular. În schimb, Berkay Ozcan, de 18 ani, a jucat în spatele vârfurilor„, notează sursa citată, care prezintă însă și declarația președinteluoi Jan Schindelmeiser, care a anunțat că Stuttgart nu își dorește să se despartă de Maxim: „Nu va pleca de la noi. Nu există niciun motiv pentru asta”.
În vârstă de 26 de ani, Maxim a fost cumpărat de VfB Stuttgart, de la Pandurii, în ianuarie 2013, pentru 1,5 milioane de euro și a strâns până în prezent 107 prezențe în tricoul șvabilor, pentru care a reușit 13 goluri și 28 de pase decisive.
Stuttgart a retrogradat din Bundesliga la finalul sezonului trecut, iar acum are ca obiectiv revenirea pe prima scenă a fotbalului din Germania.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER