Cristian Dulca, selecționerul reprezentativei de tineret, a afirmat, în ciuda victoriei cu 4-0 obținută de România în fața reprezentativei similare din Luxemburg, că nu este pe deplin mulțumit de evoluția fotbaliștilor săi.
„E un rezultat bun. Sigur, în prima repriză am făcut un joc mai puțin bun, chiar dacă am intrat puțin învingători de la început, ne-am revenit în a doua repriză. Nu pot să spun că mi-a fost frică de acest joc, dar tot timpul sunt îngrijorat când jucăm cu echipe mai slab clasate. E important că am marcat, că suntem în cărți, sperăm să venim neînvinși din Danemarca.
Mă tem de noi. Se vede lipsa jocurilor la unii jucători. Și aici mă refer la Olteanu, la Hodorogea, ceilalți jucători, care sunt în ritm, au jucat altceva. Trebuie să ne revenim, să analizăm ce am făcut bine și ce am făcut rău, pentru că au fost și lucruri care nu m-au mulțumit”, a spus Dulca la DigiSport.
Tehnicianul în vârstă de 43 de ani a remarcat prestația avută de Claudiu Bumba, jucătorul echipei Hapoel Tel Aviv, care a reușit un gol și o pasă decisivă în meciul cu Luxemburg.
„Bumba este un jucător exponențial. E tehnic, creează multe momente bune, înscrie, este un jucător bun. Sper ca toți să joace la echipele lor de club pentru a veni în condiții bune la echipa națională”, a adăugat Dulca.
Dulca a analizat și confruntarea dintre prima reprezentativă a României și cea a Muntenegrului, progamată duminică, de la 21:45, în preliminariile Campionatului Mondial din 2018.
„Sunt convins că domnul Daum va ști să pregătească acest prim joc, publicul va fi în număr mare la stadion. Este un început de preliminarii, acest meci (n. red – cu Muntenegru) trebuie câștigat. Din declarațiile dânsului am înțeles că Rotariu, Marin și Filip sunt jucători pe care se va baza, dar nu știu dacă la meciul de duminică. Până la urmă acesta este scopul acestei reprezentative”, a conchis Dulca.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER