Mircea Rednic declara enigmatic săptămâna trecută că este aproape de o revenire în campionatul Belgiei, fără a dezvălui numele echipei pe care o va pregăti. Jurnaliștii belgieni susțin că au aflat răspunsul la ghicitoarea lansată de tehnicianul român.
Potrivit presei belgiene, Rednic ar putea ajunge pe banca celor de la Mechelen. Aleksandar Jankovic, fostul antrenor al lui Mechelen, a fost numit la Standard Liege astfel că postul a rămas vacant. Cei de la Mechelen l-au dorit pe Rednic și în 2014, după ce românul a plecat de la Gent, dar în cele din urmă cele două părți nu au mai ajuns la un acord.
După cinci etape scurse din actualul sezon, Mechelen se află pe locul 7 în clasamentul primei ligi din Belgia, cu 8 puncte, la doar trei puncte distanță de liderul Charleroi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER