Ioan Andone a declarat la conferința de presă de dinaintea meciului cu ASA Târgu Mureș că e mulțumit de lotul cu care va ataca titlul în acest sezon și a dezvăluit că e aproape să mai aducă un fundaș.
Postul de fundaș central îi dă în continuare bătăi de cap lui „Fălcosului”. Dinamo s-a despărțit de Andrei Marc și Miha Mevlja, plecați în străinătate, iar plusul s-a numit venirea croatului Luka Maric, cel care, alături de Ionuț Nedelcearu, va forma, cel mai probabil, perechea de stoperi pentru acest sezon.
Pentru a nu rămâne descoperit, Andone s-a gândit să mai aducă un fundaș central străin, care va ajunge în Ștefan cel Mare din postura de jucător liber de contract: „Suntem în formulă completă și s-ar putea să mai vină încă un jucător. Suntem în negocieri foarte avansate cu un fundaș central. E jucător liber de contract și sperăm să-l semnăm săptămâna asta”, a spus Andone, la conferința de presă de dinaintea meciului cu ASA Târgu Mureș, de luni.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER