Astra visează la primăvară în Europa League. Florin Lovin: „AS Roma e favorită, iar celelalte meciuri vor fi 50-50!” Cât de importantă e revenirea lui Șumudică

Astra visează la primăvară în Europa League. Florin Lovin:
  • Publicat:
  • Actualizat:

ASTRA – AUSTRIA VIENA, joi, 20:00, în Grupa E din Europa League, pe Național Arena, București

Florin Lovin, jucătorul echipei Astra Giurgiu, a declarat înaintea partidei cu Austria Viena din grupa E din Europa League, că cel mai important lucru pentru campioana României este revenirea pe bancă și la antrenamente a lui Marius Șumudică, antrenorul principal.

„Sunt fericit că revin în grupele unei competiții europene după o pauză de șapte ani și nu mai speram la acest lucru. Am dovedit după dubla cu West Ham că suntem o echipă bună și merităm să fim aici. Cred că AS Roma este favorita grupei și consider că celelalte trei echipei avem șanse de 50-50 la fiecare meci și sper să facem o figură frumoasă în această competiție. Este un fapt concret că aratăm altfel cu antrenorul principal pe bancă și chiar, tehnicianul secund Cristian Petre, și-a cerut scuze în vestiar în fața jucătorilor dacă nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor noastre în lunile petrecute ca principal pe banca tehnică, iar eu consider că este o atitudine de lăudat. Este foarte important că Marius Șumudică a revenit alături de noi, fiind un sprijin foarte important pentru echipă, din toate punctele de vedere„, a declarat Florin Lovin la conferința de presă înaintea meciului cu Austria Viena, din grupa E a Europa League.

Din această grupă mai fac parte AS Roma și Viktoria Plzen. Cu toate acestea, mijlocașul echipei Astra Giurgiu își dorește o victorie în meciul cu Austria Viena, dar și victorii în campionat, pentru ca formația antrenată de Marius Șumudică să evolueze și în sezonul viitor în cupele europene. În prezent, Astra Giurgiu ocupă locul 11 în clasamentul Ligii I, cu cinci puncte.

„Mă bucur de fiecare minut care sunt pe teren. Fac acest lucru cu plăcere și pentru perioada pe care o voi mai juca, o lună, un an, doi, fac acest lucru cu bucurie. Sper să fie un spectacol foarte bun meciul de mâine seară. Austria Viena o cunosc relativ bine și cred că cel mai important este să câștigăm, pentru a ne recăpăta încrederea în noi. Dacă nu faci treaba bună în campionat, nu putem avea parte de astfel de momente, așa că, eu consider că există o legătura importantă între meciurile din campionat și cele din Europa. Va trebui să luăm jocurile pas cu pas, din trei în trei zile și vedem ce vom reuși”, a mai spus Florin Lovin.

Partida dintre Astra Giurgiu și Austria Viena se va disputa, joi, de la ora 20:00, pe Arena Națională.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×