Urmând modelul de la fotbal, Federația Română de Handbal a programat meciuri de campionat în fiecare zi a acestei săptămâni. Marți și miercuri au fost programate nu mai puțin de 8 partide, 3 la feminin și 5 la masculin.
HC Zalău și Corona Brașov au debutat cu victorii în deplasare în noul sezon al Ligii Naționale. Echipa lui Gheorghe Tadici s-a impus la limită în fața echipei CSM Ploiești, scor 26-25, care a avut probabil pentru ultima dată un lot acceptabil. Sunt toate șansele ca antrenorul Neven Hrupec și jucătoarele Tatalovic, Dmitrovic, Bozovic, Chiricuță plus Tivadar, devenită liberă de săptămâna trecută, să joace în următoarea rundă la CSM Cetate Deva. Formația hunedoareană le așteaptă cu nerăbdare pe cele 5 handbaliste, după ce a debutat în campionat având 9 jucătoare la dispoziție. Rezultatul: 17-29 cu Corona Brașov, în primul meci de la revenire în Liga Națională.
Miercuri, într-un meci în devans din etapa a 2-a, Dunărea Brăila a surclasat Unirea Slobozia cu 37-25 și a urcat pe primul loc. Timea Tătar, pivotul de la HCM Baia Mare, a înscris nu mai puțin de 9 goluri.
În Liga Zimbrilor, HC Dobrogea Sud Constanța și-a turat motoarele și a câștigat detașat cu Adrian Petrea Reșița, scor 30-22. Steaua București a spart gheața în acest sezon și a învins la pas nou-promovata CSM Satu Mare cu 35-27.
HC Odorhei este singura echipă care ține deocamdată pasul cu Dinamo, după ce a câștigat al treilea meci consecutiv, 29-28 pe terenul echipei CSU Suceava. Potaissa Turda se descurcă de minune în deplasări și s-a impus și la Focșani cu 25-19 într-o partidă foarte tensionată, cu antrenorul gazdelor Viorel Ciubotaru eliminat încă din prima repriză. În fine, Dunărea Călărași a înregistrat un succes de serviciu cu CSM Făgăraș, scor 32-24. Joi, de la ora 18:30, este programată ultima partidă a rundei a 3-a, HC Vaslui – Politehnica Timișoara.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER