Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal a decis, în ședința de miercuri, suspendarea pentru o lună a managerului sportiv al Stelei, Mihai Stoica, după altercațiile în care a fost implicat la meciul cu Astra Giurgiu, din etapa a 7-a a Ligii 1.
Junior Morais, jucătorul Astrei Giurgiu, a fost eliminat în minutul 89 al partidei cu Steaua, după un fault asupra lui Adrian Popa, iar între cele două echipe a izbucnit o altercație. În urma conflictului respectiv, au fost trimiși la vestiare Mihai Stoica și Valentin Covaciu, antrenorul cu portarii al Astrei, sancționat și el. Dacă Mihai Stoica a primit o suspendare de o lună, precum și 6.800 de lei amendă, antrenorul cu portarii al Astrei va trebui să stea departe de banca tehnică timp de două luni și va trebui să plătească 13.600 de lei.
Deciziile luate, miercuri, de Comisia de Disciplină:
„1. CS U Craiova vs. Acka Stephane (dosarele 69 CDE 2016 și 70 CDE 2016) – Ratificare sancțiune disciplinară – Termen: 05.10.2016.
2. CS U Craiova vs. Monteiro Rocha Nuno – Ratificare sancțiune disciplinară – Termen: 05.10.2016.
3. Claudiu Belu Iordache vs. Poli Timișoara – Neexecutare Hotărâre CNSL – Închide procedura.
4. FC Steaua vs. Astra Giurgiu – Incidente, eliminare – În baza art. 57. 1 din RD, se sancționează delegatul echipei FC Steaua, Stoica Mihai, cu suspendare pentru o lună și penalitate sportivă de 6.800 lei; În baza art. 57. 1 din RD, cu aplicarea art.18 alin 4 și 5, se sancționează antrenorul secund al echipei FC Astra, Covaciu Valentin, cu suspendare pentru două luni și penalitate sportivă de 13.600 lei; În baza art. 83. 7 din RD, se sancționează clubul FC Steaua cu penalitate sportivă de 10.000 lei; În baza art. 63. 1.g din RD, raportat la art. 63.2.1, se sancționează fotbalistul echipei FC Astra, Iraneuton Junior Morais, cu suspendare pentru un joc și penalitate sportivă de 740 lei.
5. Grigore Nicolae vs. FC Violuntari – Neexecutare Hotărâre CNSL – Închide procedura.
6. Iorga Laurențiu vs. FC Voluntari – Neexecutare Hotărâre CNSL – Închide procedura.
7. Răduț Mihai vs. Pandurii Târgu Jiu – Neexecutare Hotărâre CNSL – Termen: 28.09.2016.
8. FC Botoșani vs. FC Viitorul Constanța – Eliminare – În baza art. 63. 1.g din RD, raportat la art. 63.2.1, se sancționează fotbalistul echipei FC Botoșani, Miron Andrei, cu suspendare pentru un joc și penalitate sportivă de 740 lei.”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER