Mulțescu: „Meciul cu Steaua este unul special, trebuie să fim tranșanți dacă vrem să luăm acest examen!”

Mulțescu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua întâlnește Universitatea Craiova în derby-ul etapei a 11-a a Ligii I Orange, duminică, de la ora 20.30, pe Arena Națională. Antrenorul oltenilor, Gigi Mulțescu, a prefațat disputa spunând că este una specială, întrucât la mijloc sunt atât orgoliile, cât și lupta pentru prima poziție.

„Pentru noi este un meci special, fiindcă ne aflăm în lupta pentru primele locuri, toată săptămâna aceasta am fost solicitat să vorbesc despre acest derby. Vrem să ne prezentăm bine la acest examen dificil, contra liderului, și vrem să-l și trecem, adică să venim acasă cu punct sau puncte. Jucătorii mei trebuie să aibă o atitudine tranșantă, să fim performanți la ora jocului. O să ne păstrăm tenta ofensivă, dar cu echilibru, cât ne permite jocul, au fost și vor fi momente în care trebuie să ne apărăm, mai ales că întâlnim un adversar puternic. Nu ne bazăm pe divinitate, ci pe munca și sacrificiul jucătorilor. Oricum, un rezultat bun contra Stelei nu poate veni decât în urma unui joc de calitate. Eu nu-mi motivez jucătorii prin discursuri sau casete video, ci prin discuții pe teren, la antrenament. Steaua a jucat mai des, dar nu cred că va fi obosită la ora jocului, meciurile mai multe îți conferă și ritm de joc, iar acum metodele de recuperare sunt diverse. Steaua are o echipă schimbată, dar valoarea le permite să acopere lipsa de omogenitate” a spus Mulțescu.

Craiovenii nu au o primă de victorie, un eventual succes urmând a fi sărbătorit cu pizza și bere. „Nu avem nicio primă specială pentru acest joc, la noi primele sunt de obiectiv. Dacă vom obține un rezultat pozitiv vom lua prima obișnuită în acest caz, respectiv pizza și bere” a dezvăluit tehnicianul Științei.
Pe lângă cei doi jucători trimiși la echipa a doua, Mateiu și Dumitraș, Mulțescu se confruntă cu probleme în zona stoperilor, Popov și Kay fiind incerți, doar Acka a fost recuperat total după accidentarea din meciul cu FC Botoșani.

Circa 1.000 de fani olteni sunt așteptați pe Arena Națională

Clubul din Bănie a vândut biletele la derby la magazinul oficial, iar în două zile s-a epuizat deja tranșa de 500 de tichete acordată de steliști. Biletele se vând în continuare în Craiova, dar și în București, prin fan-cluburile Universității din Capitală, fiind așteptați în jur de 1.000 de olteni la meciul de duminică seara.

„Prezența masivă a suporterilor noștri pe Arena Națională ar conta foarte mult, fiindcă ar mai compensa diferența de experiență pe care o posedă jucătorii Stelei și ne-ar bucura, fiindcă asta înseamnă că apreciază ce am făcut până acum în acest campionat. S-a văzut că acasă nu am pierdut niciun meci, iar acest lucru se datorează și fanilor craioveni, care sunt printre cei mai fierbinți și mai buni cunoscători de fotbal din țară. Ar fi o lovitură de imagine să avem mai mulți suporteri decât Steaua pe Arena Națională” spune Gigi Mulțescu.

Craiova nu a mai câștigat în deplasare cu Steaua din noiembrie 1989, iar de când au revenit în Liga I alb-albaștrii nu au obținut decât un punct în derby-urile cu steliștii. Alexandru Băluță spune că tradiția favorabilă Stelei în confruntările directe nu va conta duminică seara. „Așteptăm de mult timp acest meci, pentru că este unul special pentru noi. Ne-am pregătit foarte bine, suntem pe un drum ascendent și vrem să ne batem pentru primul loc. Eu am încredere că putem câștiga, mă bazez pe forma noastră bună, pe ambiție și pe aportul fanilor, fiindcă eu mă aștept să avem mai mulți suporteri decât ei la meciul direct. Nu contează că nu i-am bătut în sezoanele anterioare, orice lucru are și un început. Cât despre mine, sper să-mi păstrez forma bună, mă avantajează acest stil de joc mai ofensiv, îmi pune mai bine în valoare calitățile, m-am adaptat deja postului care mi-a fost rezervat” a declarat Băluță.
 

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Ar fi revenirea anului: „Barcelona a primit o șansă de aur”! Numele uriaș care poate semna în 2025
Ar fi revenirea anului: „Barcelona a primit o șansă de aur”! Numele uriaș care poate semna în 2025
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă şi-au dat demisia
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae…
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta:
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta: "Normal" |…
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite alimente
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
A fost Ilie Năstase cel mai talentat din istorie? Răspunsul tranşant al lui Ion Ţiriac!
A fost Ilie Năstase cel mai talentat din istorie? Răspunsul tranşant al lui Ion Ţiriac!
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×