Irina Begu, aflată pe locul 26 WTA, a pierdut, sâmbătă, scor 6-2, 2-6, 3-6, meciul disputat cu Garbine Muguruza (Spania, poziția a 3-a WTA), în primul tur al turneului de categorie Premier Mandatory de la Beijing, disputat pe hard și dotat cu premii totale de 6.289.521 de dolari.
Partida, care a durat o oră și 48 de minute, a fost începută mai bine de Begu, care și-a adjudecat primul set cu 6-2, act în care a salvat două mingi de break și a concretizat două dintre cele patru șanse ale sale. Setul secund s-a încheiat cu același scor, însă în favoarea jucătoarei din Spania, a doua favorită, care s-a impus și în actul decisiv cu 6-3. De-a lungul meciului, Begu a servit cinci ași, la fel ca Muguruza, și a comis opt duble greșeli, față de cele cinci ale adversarei. Procentajul primului serviciu al lui Begu a fost de 57 la sută, în timp ce adversara sa a avut 60 la sută.
Pentru participarea în primul tur al turneului de la Beijing, Irina Begu va primi un cec în valoare de 17.453 de dolari și 10 puncte WTA, în timp ce Garbine Muguruza și-a asigurat un cec în valoare de 30.386 de dolari și 65 de puncte WTA, pentru calificarea în turul secund.
În turul 2, Muguruza o va întâlni pe Yulia Putintseva (Kazahstan, 36 WTA), care a trecut în primul tur de Jelena Ostapenko (Letonia, 46 WTA), scor 6-1, 3-6, 7-5.
România rămâne astfel cu o singură reprezentată la Beijing, Simona Halep, a patra favorită. Jucătoarea în vârstă de 25 de ani a beneficiat de un bye în primul tur și o va întâlni în turul 2 pe belgianca Yanina Wickmayer (59 WTA).
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER