Nicolae Stanciu, mijlocașul echipei naționale de fotbal a României, a declarat sâmbătă, după victoria din deplasare cu Armenia, scor 5-0, în preliminariile Campionatului Mondial din 2018, faptul că „tricolorii” nu trebuie să-și piardă concentrarea după acest succes categoric.
Bogdan Stancu (penalty – 4′), Adi Popa (10′), Răzvan Marin (12′), Nicolae Stanciu (29′) și Alexandru Chipciu (60′) au înscris pentru România. În urma acestui rezultat, „tricolorii” se află pe primul loc în clasamentul grupei E, cu patru puncte, la egalitate perfectă cu Muntenegru.
„Este important faptul că am câștigat. Nu știu dacă eu aveam nevoie de gol, mă mulțumeam și cu pasele de gol pe care le-am oferit colegilor. Eu vreau să joc bine și să-mi ajut echipa. Nu am fost tentat să iau mingea să execut penalty-ul. Dacă nu era Bogdan Stancu pe teren, aș fi executat eu sau Cristi Săpunaru. Am zis și după meciul cu Muntenegru că o să mai bat penalty-uri.
Nu trebuie să ne hazardăm după această victorie, să ne credem mari și tari. Ne așteaptă un meci greu pe terenul sintetic din Kazahstan. Sper să ne obișnuim cu temperatura scăzută și cu terenul foarte tare de acolo. Trebuie să câștigăm, pentru a avea un moral bun pentru meciul din noiembrie (n.r. – cu Polonia, pe teren propriu)”, a declarat Stanciu la finalul partidei de la Erevan, pentru DigiSport.
Marți, 11 octombrie, România va juca în deplasare cu Kazahstan, de la ora 19.00, în grupa E a preliminariilor pentru Campionatul Mondial din 2018.
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER