Marius Șumudică susține că a decis să rămână la Astra cel puțin până în luna decembrie. Antrenorul Astrei spune că a avut o întâlnire cu cei din conducerea clubului, în care a reușit să clarifice în primul rând lucrurile ce țin de problemele financiare.
Săptămâna trecută, Marius Șumudică susținea că este ca și plecat de la Astra. Antrenorul campioanei își argumenta decizia prin faptul că nu-i mai poate motiva pe jucători, însă și din cauza problemelor financiare. Șumudică a câștigat un litigiu prin care Astra trebuie să-i achite acum 280.000 de euro, restanțe salariale și bonusuri de performanță.
Șumudică a spus atunci că în maximum două săptămâni va lua o decizie definitivă în ceea ce privește viitorul său pe banca echipei campioane. Acum, antrenorul în vârstă de 45 de ani susține că va rămâne cel puțin până în luna decembrie. Decizia a fost luată după o discuție cu cei din conducere, în care s-au lămurit unele probleme. Jucătorii au acceptat și ei să fie plătiți în decembrie, când vine prima tranșă din banii de la UEFA.
„Am făcut un antrenament foarte bun. Nu s-a întamplat nimic. Din cate știu eu, astăzi era ultima zi… (n.r. când trebuia să ia o decizie dacă să rămână sau nu). Am o decizie clară și am un consens acum. Toți am căzut de acord la o amânare de plată până în decembrie. Așa am decis cu toată echipa.
Eu am spus că noi nu prea am fost preocupați de fotbal și se vede. Au intervenit și mai multe probeme, cu suspendarea mea… Nu s-a dorit din partea conducerii rezilierea contractului meu și s-a ajuns la această cesiune de creanță. De acum va fi momentul 0. Toată lumea a hotărât să amâne banii până vor veni banii de la UEFA”, a declarat Marius Șumudică la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER