Dinamo București, campioana României la handbal masculin, a dat de greu, deși în urmă cu 2-3 săptămâni părea o echipă invincibilă. După succesul cu Motor Zaporojie în Liga Campionilor (scor 35-31) pentru trupa din Ștefan cel Mare a urmat o serie de cinci jocuri în care a câștigat numai unul, și respectivul la limită (29-28 cu CSU Suceava). În ultima săptămână, Dinamo a suferit două înfrângeri, în care a încasat nu mai puțin de 66 de goluri în partidele cu HCDS Constanța și Braga.
Câțiva factori au contribuit la această pasă în care Dinamo a intrat, motiv pentru care campioana României așteaptă cu nerăbdare data de 26 octombrie, în care va intra într-o pauză competițională, datorată programului echipelor naționale. Până atunci, băieții lui Eliodor Voica trebuie să mai îndure un program cu alte trei jocuri, cu Dunărea Călărași (miercuri, ora 20:00) și HC Vaslui în Liga Națională și Nantes în Liga Campionilor.
Programul foarte aglomerat, cu jocuri din 3 în 3 zile, combinat cu deplasări foarte lungi, atât în țară efectuate cu autocarul (Turda, Timișoara, Reșița), cât și în Europa, în Danemarca și Portugalia, au produs deja o stare de saturație, de lehamite. Program pe care Dinamo trebuie să-l acopere cu un lot format numai din 17 jucători, incluzând un portar de la juniori, cu accidentările care apar pe parcurs și problemele medicale care uneori nu se văd.
Dinamo București a debutat încurajator în grupele Ligii Campionilor, cu un egal obținut la Holstebro și cu o victorie pe teren propriu cu Motor Zaporojie. Ritmul de competiție a început însă să o sufoce, iar campioana începe să facă față din ce în ce mai greu pe cele două fronturi, campionat – Liga Campionilor. Deși la prima vedere Dinamo are unul din cele mai echilibrate loturi din Liga Zimbrilor, cu dubluri de valori apropiate pe posturi – repet pentru campionat – anumite date comparative cu adversarele din Liga Campionilor ne indică de fapt că lucrurile stau diferit. În ceea ce privește participarea în Europa, campioana Europei are cel mai SUBȚIRE lot, din punct de vedere numeric.
2 puncte a pierdut Dinamo în ultima secundă în Liga Campionilor, cu Holstebro și Besiktas
19 echipe au cel puțin câte 20 de jucători în lot, doar 7 fiind sub această graniță. Dintre echipele mari, doar Vardar Skopje are sub 20 de jucători în lot
639 de jucători sunt legitimați în acest sezon al Ligii Campionilor
22,82 este media de jucători aflați în echipele participante în Liga Campionilor
Loturile echipelor participante în LC, din punct de vedere numeric
Cifrele ne indică faptul că Dinamo ar mai fi avut nevoie de 5-6 jucători pentru a susține acest ritm, pentru a avea o echipă mai proaspătă pentru Liga Campionilor. Dar din motive financiare, campioana României nu și-a permis acest lux, pentru că ar fi avut nevoie la buget de cel puțin încă 400.000 – 500.000 de euro, incluzând, taxe, chirii și alte cheltuieli care ar fi trebuit acoperite pentru respectivii handbaliști. Bani pe care Dinamo nu i-a avut.
Echipa franceză Nantes, următorul adversar al lui Dinamo în Liga Campionilor, are un buget de aproape 5 milioane de euro, motiv pentru care își permite să țină sub contract 28 de jucători. Astfel, poate să ruleze jucători în campionatul intern, Cupa Franței și Liga Campionilor, în funcție și de dificultatea meciurilor.
Făcând o paralelă, și CSM București, deținătoarea titlului la feminin, ar putea să se confrunte cu astfel de probleme în perioada următoare, având în vedere că a rămas tot cu 17 handbaliste la dispoziție după accidentarea interului Line Jorgensen. Fete cu care trebuie să abordeze, teoretic, și meciurile din Liga Națională. Spre exemplu, anul trecut, campioana Europei a rulat 19 jucătoare în drumul spre Budapesta. Trupa lui Jakob Vestergaard are totuși un avantaj față de Dinamo, jocurile din întrecerea internă nu sunt la fel de solicitante, adversarii fiind net inferiori. Un alt avantaj al CSMB este faptul că Liga Națională la fete are un calendar cu 26 de jocuri pentru fiecare echipă. La masculin, campionatul este mult mai condensat, pentru că după cele 26 de etape în sezonul regular urmează și un play-off cu trei tururi. Spre exemplu, Dinamo are un plus de 6-9 partide pe sezon, de aici și explicația programului aglomerat.
Nicio echipă din România nu-și permite bugetul celor mai importante grupări din handbalul masculin. Din acest motiv, deplasările lungi din țară se fac tot cu autocarul, pentru că biletele de avion ar însemna o supliment financiar. În al doilea rând, infrastructura din România este precară, aeroporturile sunt puține, iar autostrăzile încă lipsesc cu desăvârșire.
Astfel, între un drum cu autocarul de 8-10 ore până la Reșița, Timișoara, Turda, de peste 500 kilomteri dus și apoi un zbor în Europa pentru joc în Liga Campionilor mai rămâne timp poate doar de o recuperare. În atare condiții, „teza” unui campionat cu play-off și play-out cu 14 echipe la start (așadar un program între 32 și 35 de meciuri pe sezon, fără Cupa României, Supercupă și jocuri la echipa națională) revine în actualitate. Dacă este un sistem potrivit pentru România ori ba, în condițiile în care cluburile sunt limitate financiar. În plus, suspuse la cheltuieli în plus din cauza transmisiilor TV, fără a avea și beneficii. În sezonul 2015-2016, 28 de cluburi (masculin și feminin) au împărțit 100.000 de euro din cei 300.000 de euro încasați de FRH pentru drepturile TV.
Doar echipele din Germania evoluează la fel de mult într-un sezon, dar în acest caz vorbim de altă infrastructură, dar și de venituri (în România un club doar cheltuie, nu are și venituri de pe urma handbalului) Vezprem (cu 35 de jucători la dispoziție) și Tatran Presov, care activează și în SEHA League. Dar slovacii, ca de altfel toate celelalte echipe participante, au toate condițiile asigurate de Gazprom, sponsorul întrecerii, inclusiv biletele de avion, iar pe plan intern deplasările lor nu sunt atât de lungi, precum București – Timișoara, Constanța – Turda sau Suceava – Reșița.
Numărul de jocuri oficiale susținute de echipele din Liga Campionilor
Top jocuri oficiale susținute până acum
1. Veszprem 21 jocuri
2. Tatran Presov 16 jocuri
3. Kadettten, Rhein Neckar Lowen și Vive Kielce 14 jocuri
4. Dinamo 13 jocuri
Așadar, reprezentanta României are dificultăți, cu un buget mic și cu un lot subțire numeric este foarte dificil să răzbească printre granzi.
Și pentru că tot suntem la capitol Dinamo și facem comparații cu ce se întâmplă afară…
La meciul cu Besiktas, Allahkaram Esteki a primit cartonașul albastru în ultima secundă. EHF ne-a demonstrat încă o dată că în România cartonașul albastru este interpretat diferit, cel puțin din punct de vedere al sancțiunilor. Jucătorul lui Dinamo nu a fost suspendat de EHF nicio etapă, astfel că el a putut juca în partida următoare cu Braga. Mai mult, jucătorul și clubul nu au primit nicio amendă pecuniară. În România, cartonașele albastre au determinat automat suspendări și amenzi.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER