Valentin Lazăr, mijlocașul echipei Dinamo București, a preferat să nu se pronunțe în privința fazelor controversate din meciul încheiat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu cu Astra Giurgiu, scor 2-2, și crede că el și coechipierii lui sunt principalii vinovați pentru că au fost egalați pe final.
„Am avut 2-0 și nu am reușit să închidem meciul. Sunt foarte supărat că am pierdut două puncte pe final. Mergem înainte, pentru că nu avem de ales. În primul rând, este vina noastră că nu am reușit să ținem de rezultat, să nu le dăm ocazia să ajungă la poartă, că erau în 10 oameni. Nu vreau să vorbesc despre arbitraj”, a afirmat Valentin Lazăr, la Digi Sport.
La meciul cu Astra, fanii echipei Dinamo au cerut, din nou, demisia antrenorului Ioan Andone. Întrebat dacă antrenorul în vârstă de 56 de ani va fi demis, Lazăr a replicat: „Nu știu, așteptăm și noi să vedem. S-a strigat demisia și în meciul trecut la 4-0, dar și astăzi, când am avut 2-0. Noi trebuie să ajungem în play-off, apoi vom vedea ce va fi”, a adăugat Lazăr.
Dinamo București a încheiat la egalitate, sâmbătă, meciul de pe teren propriu cu Astra Giurgiu, scor 2-2, în etapa a 14-a din Liga 1 de fotbal. Nemec a deschis scorul pentru gazde, în prima repriză, iar Hanca a dublat avantajul, în debutul părții secunde. În minutul 83, Săpunaru a redus din diferență, după o lovitură liberă, iar Nicoară a egalat, din penalty, în prelungirile partidei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER