Adrian Porumboiu, fostul mare arbitru internațional, a comentat arbitrajul lui Cristi Balaj de la partida dintre Dinamo și Astra. Centralul a fost acuzat că a dat un penalty care n-a fost în minutul 90+3 al meciului, penalty din care Astra a egalat și stabilit scorul final de 2-2.
Porumboiu este de acord cu faptul că duelul dintre Kortzorg și Penedo nu poate fi judecat drept penalty și nu își explică de ce Balaj, un arbitru cu experiență, a comis o asemenea eroare. Porumboiu îl laudă în schimb Vladimir Urizcă, tușierul care a validat golul lui Săpunaru din lovitură liberă.
„Eroarea lui Balaj… am putea s-o interpretăm drept umană, dar la experiență lui e impardonabil. Sunt meciuri în care e bine să nu-ți forțezi prea mult norocul. Arbitrii ar trebui să fie mult mai atenți la minutele de prelungiri, atunci când nu se justifică nu are sens să-ți forțezi norocul. Putea să termine meciul mai devreme și nu mai exista acea fază. Nu are nici 1 la mie circumstanțe să dea penalty. Mingea a trecut de linia porții, e gol valabil. În aer a depășit linia porții, nota 10 pentru asistent pentru că a validat golul. Uman, neuman, Dinamo e măcelărită. Nu există meci să nu aibă greșeli de arbitraj”, a declarat Adrian Porumboiu la ProSport LIVE.
ProSport LIVE este e în direct pe www.prosport.ro și pe Facebook, de luni până vineri, de la 10:00.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER