Josep Guardiola, managerul echipei Manchester City, a declarat că este foarte fericit de victoria obținută, scor 3-1, cu FC Barcelona, în meciul patru din Liga Campionilor și a avut numai cuvinte de laudă pentru jocul prestat de elevii săi în repriza a doua.
„Sunt trei puncte foarte importante pentru clasamentul grupei, altfel ar fi trebuit să câștigăm neapărat meciul cu Borussia Monchengladbach, din Germania pentru a ne califica în optimile de finală. Până să marcăm golul de 1-1, nu am arătat foarte bine, apoi am făcut o parte a doua foarte bună, dar, dacă Barcelona ar fi reușit să marcheze cel de-al doilea gol, cred că ne-ar fi fost foarte greu să revenim din punct de vedere mental, pentru că fotbalul este o stare de spirit”, a declarat Josep Guardiola la conferința de presă după meciul cu Barcelona.
Echipa antrenată de Luis Enrique a deschis scorul prin Messi și a mai ratat două ocazii foarte mari prin Luis Suarez, până la reușita de 1-1 a lui Gundogan, din finalul primei reprize. Manchester City a mai înscris de două ori în repriza secundă, prin Kevin de Bruyne și Gundogan.
„Este foarte important pentru noi să fim în Europa și am demonstrat că putem învinge cea mai bună echipă din lume. Cred că primele minute din meciul jucat pe Nou Camp, când am evoluat 11 contra 11, au fost mai bune decât primele 38 de minute de pe teren propriu. Am avut în față cea mai bună echipă din lume, nu am reușit să facem un presing foarte sus până la golul egalizator. Sunt fericit că am reușit să câștigăm și suntem aproape de optimile de finală„, a mai spus Guardiola.
Manchester City ocupă locul doi în grupa C, cu 7 puncte, la trei distanță de ocupanta locului trei, Borussia Monchengladbach, viitoarea adversară a echipei lui Josep Guardiola în Liga Campionilor.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER