Ce răspunsuri noi mai poți scoate de la Nicolae Stanciu? Cel mai urmărit fotbalist român din ultimele luni, mijlocașul lui Anderlecht a acordat zeci de interviuri, atât pentru presa din țară cât și pentru cea din Belgia, după transferul record. De la ideea aceasta am plecat atunci când am decis să îl supunem pe Stanciu unui interviu-experiment. În loc de clasicul întrebare-reporter / răspuns-fotbalist, am ales să trecem toate întrebările pregătite pe cartonașe. Zece întrebări normale, alte zece ieșite din comun. Și i-am propus numărului 23 de la echipa națională să își aleagă singur întrebările, chiar dacă nu le vedea, indicându-i lotul în care sunt cele normale și teancul în care sunt cele ce puteau fi incomode. Nicolae Stanciu a acceptat cu entuziasm, a ales mai multe întrebări din seria „incomode”, iar ce a ieșit puteți vedea în video-ul de mai sus sau în continuare, în transcriere.
Aterizezi pe Otopeni, te urci în mașină și te duci spre casă, spre Alba-Iulia. Pe Valea Oltului te trage un polițist pe dreapta pentru viteză și vrea să îți ia permisul. Îi spui: „Vă salut, sunt Stanciu de la echipa națională, mă puteți ierta de data asta?” sau „Am greșit, poftim permisul de conducere!”? Cu siguranță prima variantă! (râde)
A mers vreodată? Sau nu a fost cazul? Prefer să mă abțin. (zâmbește cu subînțeles)
Exercițiu de sinceritate: Spune-ne o greșeală din tinerețe: când ai dormit cel mai puțin, și cât, înaintea unui antrenament de a doua zi dimineață Nu pot să zic exact ce am făcut, dar cred că am dormit o oră, două maxim.
Și se simte? Chiar și când ești foarte tânăr? Da, mi-am dat seama că odihna e foarte importantă, cât și refacerea, să ai o viață profesionistă cât mai bună. Bine, vreau să precizez că asta s-a întâmplat acum patru-cinci ani când eram mult mai tânăr. Acum nu aș mai face anumite chestii.
Dar să presupunem că ți s-ar întâmpla lucrul ăsta acum. Mai poți să mai faci față unei nopți în care ai dormit o singur oră dacă a doua zi ai antrenament? Depinde de tipul antrenamentului, dacă vrei să faci ceva trebuie să te gândești că a doua zi ai antrenament ușor. Acum jucăm din trei în trei zile și cel mai important e să dormi și să te hrănești cât mai bine.
Care crezi că e explicația vorbei: „Nu mai există echipe mici în fotbal”? Asta pentru că tot am jucat până acum cu Kazahstan, Muntenegru sau Armenia. De ce nu mai sunt ele echipe mici? Nu știu exact care e explicația, dar țin minte că lumea spunea „Dacă nici pe Armenia și pe Kazahstan nu îi mai batem…”. Și nu știu cine spunea că prin 2002, generația lui Mutu, a pierdut meci cu Armenia. Uite, nici Polonia nu a reușit să câștige în Kazahstan. Dar lumea nu a fost pe un teren sintetic așa de prost precum a fost în Kazahstan ca să vadă în ce condiții se poate disputa un meci. Cu siguranță că echipe mici nu sunt, mi-am demonstrat mie însumi în Belgia când am pierdut puncte cu echipele de pe ultimele locuri și noi suntem un club foarte mare. Fotbalul se dezvoltă foarte repede…
…Antrenorii au acces la informații! Da! Antrenorii pot să afle totul despre echipa adversă și despre jucători. Și dacă sunt și antrenori care lucrează bine și fac mult tactic cu echipa, pot să fie și din ligile inferioare, că e greu să câștigi.
Participi în cantonament la o zi de naștere a unui coleg și petrecerea ține până dimineață. A doua zi te ia antrenorul deoparte și îți cere numele celor care nu s-au culcat devreme. Ce îi zici? Dacă aș participa la ziua unui coleg, probabil ar fi invitat și antrenorul. (râde cu poftă) Nu cred că se pune problema, dacă îți permite să te duci la o petrecere sau să stai până la o anumită oră, probabil a doua zi o să ai liber. Dar la câte chestii de genul am fost la colegi de echipă, stafful și antrenorii au fost invitați de fiecare dată.
Te-au descătușat în vreun fel golurile cu Mainz? Și nu e vorba despre presiunea publicului, ci despre cerințele pe care le ai tu de la tine, despre evaluarea ta internă. (ezită câteva secunde) Într-un fel m-au descătușat, dar nu neapărat legat de ceea ce cer eu de la mine. Pentru că de multe ori am zis că mă bucur la fel de mult când dau assist-uri, dar mai mult a fost o presiune a presei din Belgia. După fiecare meci scriau că nu au reușit să marchez, indiferent dacă jucam bine ei se legau de faptul că nu am dat gol. Încă nu cred că m-am adaptat în totalitate fotbalului de acolo, dar cu siguranță aceste goluri mă ajută și probabil iau un pic presiunea presei. Până la următoarele meciuri! (râde)
(citește întrebarea și își dă seama pe parcurs că e vorba despre situația reală în care a fost implicat chiar el) Ipotetic sau nu. Joci un meci, să spunem cu Săgeata Năvodari. Te lupți, dar ești scos de pe teren după 30 de minute. Care sunt primele lucruri la care te gândești când îți vezi numele pe plăcuță din mâinile arbitrului de rezervă? (râde, însă devine serios imediat pentru a pregăti răspunsul) Da, e un sentiment urât să se întâmple asta. Eu mi-am pus cenușă în cap pentru că m-am gândit că am jucat atât de slab din moment ce antrenorul a decis să mă schimbe după 30 de minute. E un sentiment foarte urât! Chiar dacă anul ăla a fost primul meu an la Steaua în care am reușit niște goluri importante, tot nu îți vine bine. Mai ales pentru un tip care pune la suflet, nu îți pică bine.
Spuneai recent că nu ai mai jucat atât de multe meciuri într-un interval atât de scurt. Oboseala despre care vorbești se manifestă doar fizic? Fizic o resimt cel mai mult. (oftează) Chiar dacă am început și la Steaua într-un ritm asemănător, tot din trei în trei zile, țin minte că la Botoșani și la Viitorul nu am jucat titular, unii jucători erau odihniți. Și, sincer să zic, ritmul de joc din România nu se compară cu cel din Belgia. Da, cel mai mult se manifestă fizic. Psihic m-a obosit… nu criticile, că nu m-a criticat chiar atât de multă lume. Faptul că lumea vorbea că nu am dat gol, chiar dacă aveam un meci bun, iar presa de aici prelua că am jucat slab, că nu știu ce am făcut.
Ajungi acasă după un meci, deschizi Facebook și vezi un mesaj „prietenos” de la o asistentă de emisiune TV din România. O starletă! Îl închizi și îl ignori? Râzi cu prietena ta despre subiect? Cum procedezi? Nu mi s-a întâmplat… aproape deloc așa ceva. Cu siguranță că râd, chiar dacă am primit nu cred că am răspuns și cu siguranță prietena mea știe. Nu am motiv să mă ascund.
De ce crezi că, mijlocaș fiind, lumea așteaptă de la tine mai multe goluri și nu pase de gol, așa cum probabil ar fi normal? Probabil pentru că am reușit la Steaua în ultimul timp să marchez foarte mult, de aia lumea se așteaptă să dau goluri. Este și chestia asta că Anderlecht a plătit o sumă foarte mare pe mine și lumea vrea să dau câte două goluri pe meci. Nu vreau să mă scuz sau să îmi scuz jocul mai puțin bun în unele meciuri, eu sunt primul meu critic, dar sunt alți jucători pe care probabil s-au plătit sume imense și care nu au dat de la început randamentul pe care echipa respectivă l-a dorit de la ei. Eu încerc în primul rând să ajut echipa, e un stil total diferit în Belgia, trebuie să alergi mult mai mult și mă bucur când câștigăm.
Jucăm împotriva unei naționale cu nume mari de tot. I-ai urmărit până acum? Lewandowski, spre exemplu, e același jucător de la Bayern și la națională? Sau aici nu e la fel de bine pus în valoare? Pe mine m-a impresionat Polonia la EURO, au avut un parcurs foarte bun și consider că meritau să treacă și de Portugalia. Nu știu, chiar dacă nu e pus la fel de bine în valoare precum e la Bayern, el a câștigat toate punctele polonezilor singur. Nu știu dacă are nevoie de atâtea ocazii pentru a înscrie. Având în vedere că nu am mai pierdut de atât de mult timp acasă și pentru că avem un joc colectiv bun, ne apărăm destul de bine, cred eu că vom reuși să îl anihilăm.
Joci un sezon bun la Anderlecht, iar la final vine agentul la tine și îți zice: „Nicolae, Al Ahli Dubai s-a înțeles cu belgienii, rămâne să accepți salariul de 3 milioane pe an, contract pe trei ani”. Prima ta reacție e…? Nu știu, probabil aș refuza. Dacă e vorba despre un sezon, eu nu mă gândesc la 24 de ani să merg în Dubai care dacă îmi oferă atât de mulți bani. Înainte să semnez cu Anderlecht am avut o ofertă dublă ca salariu și le-am explicat oamenilor că mi-am dat cuvântul, cei de la Anderlecht s-au înțeles cu Steaua, dacă va fi bine la vizita medicală voi semna cu ei. Vreau să joc cât mai bine la Anderlecht și m-am dus acolo să cresc, să fac pasul spre alt campionat. Doar la asta mă gândesc acum.
De ce ai renunțat la „Nicușor”? Putea să devină marcă înregistrată? Sunt o mulțime de fotbaliști care și-au făcut celebre alintul, porecla. (Stanciu a cerut presei din România, pe când juca la Steaua, să nu i se mai spună Nicușor, ci Nicolae) Nu am renunțat, chestia e că nimeni nu îmi zice Nicușor. Toți mă strigă Nicu sau Stanciu. Cred că de la 18 ani, de când eram la Vaslui, nu știu cine din presă mi-a zis Nicușor. Atunci eu, fiind și ardelean, nu că acum am un tupeu ieșit din comun, dar nu puteam să ies atunci să zic să nu îmi mai spună Nicușor. Știu că am zis, după un meci al Stelei în care probabil eram puțin iritat din alte motive, am zis că nu o să mai răspund dacă mi se zice așa. Numele meu este Nicolae și prietenii îmi spun Nicu. Cine nu îmi e prieten poate să îmi zică Stanciu, e normal că vreau să mi se spună după nume. Când eram mic probabil că mi-a zis cineva și Nicușor, dar în viața de zi cu zi cu siguranță nu!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER