Fotbaliștii români Ștefan Radu și Ciprian Tătărușanu, intregaliști în victoriile formațiilor italiene Lazio Roma și AC Fiorentina, în etapa a 13-a din prima ligă a campionatului Italiei.
Fiorentina s-a impus, scor 4-0, în deplasarea de la Empoli, golurile partidei fiind marcate de Federico Bernadeschi, care a reușit o „dublă”, în minutele 27 și 61, și Josip Ilicic, care, la rândul său a reușit o „dublă”, în minutele 47 (penalty) și 67. Ianis Hagi, celălalt fotbalist român al formației pregătite de Paulo Sousa, nu a fost inclus în lotul pentru această partidă.
De partea cealaltă, Lazio Roma a învins, scor 3-1, pe Genoa, pe teren propriu. Golurile le-au aparținut lui Felipe Anderson, care a deschis scorul în minutul 11, Lucas Biglia, care a marcat din penalty în minutul 58, și lui Wallace, care majorat avantajul echipei sale, în minutul 66. Pentru Genoa a marcat Lucas Ocampos, în minutul 52. Ștefan Radu a fost folosit de antrenorul Simone Inzaghi pe postul de fundaș central.
În urma acestor rezultate, Fiorentina ocupă locul opt în clasament, cu 20 de puncte, în timp ce Lazio Roma se află pe locul patru, cu 25 de puncte.
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER