A 12-a ediție a Campionatului European de handbal feminin debutează la sfârșitul acestei săptămâni în Suedia, la start aliniindu-se 16 echipe naționale, printre care și România. Reprezentativa țării noastre va juca pentru prima dată în Suedia, după ce a ratat prezența la ediția din 2006, încheiată cu o victorie a Norvegiei, scor 27-24 cu Rusia. Cele două naționale sunt chiar adversarele României în Grupa D, care se va desfășura la Helsingborg. Interesant, la ediția din 2006, podiumul a fost integral cu echipele care au terminat în Top 3 și la Jocurile Olimpice de la Rio, doar ordinea fiind diferită. Atunci, Franța a câștigat medaliile de bronz, după 29-25 cu Germania. În Brazilia, ordinea a fost cu Rusia, Franța și Norvegia.
Fiind un început de ciclu olimpic (în 2006, CE a fost la jumătatea drumului), multe echipe se află în traziție, cu schimbări de generații, pentru absolut toată lumea ținta fiind evidentă, calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020. România nu face excepție și încearcă să reconstruiască o nouă echipă cu Ambros Martin pe banca tehnică.
Cu câteva zile înaintea debutului la Campionatul European, naționalele și-au testat forțele în meciuri de pregătire la turneele internaționale.
Suedia a susținut două meciuri de pregătire cu Germania și ambele s-au terminat la egalitate: 24-24 și 28-28. Ambele jocuri s-au desfășurat în Germania, la Hamm și Trier, iar Isabelle Gullden a fost cea mai bună marcatoare a Suediei, cu 8 goluri, respectiv 5 goluri.
Serbia a jucat într-un turneu la Cheb (Cehia) și a câștigat toate cele trei jocuri: 35-25 cu Norvegia B, 30-28 cu Cehia și 31-28 cu Austria.
Spania a organizat un turneu pe teren propriu, la Elda, și a câștigat toate cele trei jocuri: 35-15 cu Argentina, 33-21 cu Japonia și 22-18 cu Polonia.
Slovenia a susținut o dublă partidă cu Elveția: 32-25 și 36-29.
Olanda a preferat să rămână să se pregătească acasă, astfel că a trimis lotul B la Trofeul Carpați.
Franța a participat la puternicul turneu Mobelringen Cup și după ce a pierdut cu 30-23 în fața Rusiei și 29-20 cu Norvegia, a învins Danemarca în ultima partidă, cu 20-19.
Germania a disputat cele două meciuri cu Suedia de care am amintit.
Polonia a jucat la Elda, iar pe lângă meciul cu Spania a mai jucat cu Japonia, scor 32-17, și cu Argentina, scor 31-28.
Fără Radicevic și Bulatovic în lot, neconvocate, Muntenegru a pierdut cu 28-20 o partidă amicală cu echipa Croației.
Ungaria a câștigat Trofeul Carpați după un succes convingător în fața României, cu 29-24. În ziua precedentă învinsese Olanda B cu 30-26.
Danemarca a jucal la Mobelringen Cup: 25-31 cu Norvegia, 30-22 cu Rusia, 19-20 cu Franța.
Cehia a evolua în turneul de la Cheb, iar pe lângă jocul amintit cu Serbia, a mai înregistrat rezultatele: 26-26 cu Norvegia B, 26-25 cu Austria.
Norvegia și Rusia au evoluat la Mobelringen Cup, turneu de care am amintit și în cazurile Franței și Danemarcei. În meciul direct, Norvegia s-a impus cu 28-26.
România a evoluat la Trofeul Carpați, iar rezultatele sunt cunoscute de toată lumea, 31-23 cu România B și 24-29 cu Ungaria.
Croația a învins Muntenegru și va mai juca un meci amical miercuri, cu Japonia.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER