Marius Șumudică nu și-a menajat jucătorii după ce Astra a pierdut cu CFR Cluj, 1-2, și a ajuns la nouă puncte de locul șase, ultimul care permite accesul în play-off.
Antrenorul campioanei României a apărut foarte nervos la interviul de după meci, le-a spus reporterilor că echipa sa a făcut un meci bun din punct de vedere ofensiv, dar nu a ezitat să-și critice jucătorii și să spună că șansele de a mai ajunge în play-off sunt de sub 20%: „Un joc bun din punct de vedere ofensiv, am avut trasee, am dominat o echipă bună, care în repriza a doua s-a băgat în poartă și a luat punctele. Îi felicit! Le-am spus de la început despre fazele fixe. La primul corner luăm gol, la al doilea facem penalty. De fiecare dată facem cadouri, iar acolo nu te pot pune cu telecomanda să faci marcajul. Mie nu-mi place să dau în jucători, dar cert este că sunt greșeli flagrante pe care le facem meci de meci. Așa nu te poți califica în play-off și nici nu merităm. Șansele să ne calificăm în play-off sunt sub 20%”, a spus Șumudică, la microfonul Digi Sport.
Omul care a adus primul titlu din istoria Astrei a șocat și a spus că noul obiectiv al echipei e salvarea de la retrogradare. Șumudică mai speră, totuși, să prindă un loc de Europa League anul viitor, bazându-se că se poate ajunge, din nou, în cupele europene de pe locul al șaptelea: „Trebuie să scăpăm de retrogradare, să luptăm în play-out, ăsta e obiectivul. Poate prindem locul șapte și mergem în cupele europene, dar, la ce greșeli facem…Noi credem că dacă mergem bine în Europa îi batem pe toți din glezne. Uite că nu-i batem din glezne!”, a completat fostul atacant din Giulești.
Întrebat despre cauzele care au dus la parcursul dezastruos al Astrei în Liga 1, Șumudică le-a enumerat calm, apoi nu s-a ferit să spună că ar fi defilat dacă ar mai fi păstrat jucători precum Găman, Queiros, De Amorim sau Boldrin: „Am vândut jucători, eu am fost suspendat, a fost și situația financiară. E greu ca o echipă să aibă un parcurs extraordinar, iar în următorul an să țină ștacheta sus. Un meci de cupă europeană de stoarce din toate punctele de vedere. E greu să-ți revii și noi jucăm cu fotbaliști de peste 30 de ani. Acest lucru se simte. Nu dorm, mă gândesc, trăiesc pentru fotbal, îmi pare rău că am avut un an jumate extraordinar, am umplut găleata, iar acum îi dăm cu piciorul. Dacă puteam să opresc jucătorii să nu plece, anul ăsta defilam”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER