Dinamo a uitat deja derby-ul cu Steaua și se gândește la confruntarea cu Gaz Metan Mediaș. Meciul contra ardelenilor este considerat de Ioan Andone mai important decât cel contra rivalilor istorici și asta pentru că echipa lui Pustai este mai bine clasată decât gruparea din „Ștefan cel Mare”. Un eșec cu Mediaș ar periclita serios șansele „câinilor” de a se menține în locurile de play-off.
Andone are trei absenți importanți pentru această partidă: Nemec și Busuladzic sunt suspendați, iar Palic este accidentat.
„Ne așteaptă o partidă dificilă, cu o echipă clasată în fața noastră. Îl consider un derby, pentru că trecem peste ei dacă vom câștiga. Cu Steaua am făcut o partidă bună și trebuie să continuăm la fel. E nevoie de constanță în rezultate. Meciul cu Mediaș e primul meci după derby în care trebuie să dovedim că suntem într-o perioadă bună. Jucăm împotriva golgheterului campionatului. Bravo lui Llullaku! Să înscrii atâtea goluri la Mediaș, are un an extraordinar.
Avem trei absenți, doi pentru cumul de cartonașe și Palic, care nu și-a revenit, dar avem un lot echilibrat, avem soluții. Ceilalți jucători pot dovedi că merită să joace la Dinamo. În tur am avut probleme cu ei pe terenuș nostru. Am condus cu 1-0, am crezut că avem un meci ușor și apoi am pierdut. Va fi greu, va fi zăpadă, am înțeles că a nins, dar am încredere în băieți, au dovedit că au caracter. Jucătorii trebuie să se motiveze, întâlnesc o echipă aflată înaintea lor. Va fi mai greu decât cu Steaua”, a declarat Ioan Andone în cadrul unei conferințe de presă.
Gaz Metan – Dinamo, meci cadrul etapei a 19-a din Liga 1, se va disputa luni, cu începere de la ora 20:30.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER