Gala Tenisului Românesc i-a strâns pe cei mai buni jucători de tenis ai României, iar Simona Halep, prezentă la eveniment, a vorbit atât despre performanțele sale în 2016, ce urmează pentru ea în anul următor, cât și despre noul căpitan – nejucător al echipei de Fed Cup a României, Ilie Năstase.
Despre 2016: „Din punctul meu de vedere a fost un an bun, un an frumos, un an greu, fiind bolnavă, dar după aceea am revenit bine de tot și am avut și trei titluri anul acesta, unul foarte important la Madrid. Și cel de la București a fost important, l-am câștigat și a doua oară. Sunt foarte bine acum, sunt bucuroasă și mă simt bine că sunt la această gală”.
Despre eveniment: „E diferit și mult mai plăcut din punctul meu de vedere. Când am auzit am zis: Da, da, da. Să facem gala, să ne strângem din nou, să mai glumim, să mai vorbim. E un eveniment frumos și îi mulțumim federației că a făcut posibilă această întâlnire”.
Titlul de cea mai bună jucătoare a anului: „Sună frumos, mă bucur că am primit acest titlu și acest premiu. Am avut rezultate destul de bune și sper ca anul viitor să fie și mai bine și să iau un titlu și mai bun”.
Năstase e pe banca echipei de Fed Cup: „Eu am mai fost prezentă la niște întâlniri din Fed Cup, unde a fost și dânsul prezent și chiar era emoționat și a fost alături de noi mereu, e o onoare să fiu lângă el.
M-am obișnuit, pentru că m-a criticat destul în anii precedenți, așa că nu e o problemă. Sper să joc atât de bine, astfel încât să nu mă critice așa de mult. Sigur o să ne mai amuzăm în afara terenului, e plcăut să-l avem lângă echipă și sper să ne meargă bine”.
Articol scris de Denis Șchiopu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER