Antrenorul principal al FC Botoșani a avut în ultima perioadă mai multe reacții dure la adresa arbitrilor și conducătorilor fotbalului românesc. Acesta îi acuză pe arbitri că fac jocurile unora care au tot felul de interese în fotbalul românesc și că acordă un număr foarte mare de cartonașe astfel încât să mărească bugetele FRF și LPF.
„A fost un campionat care nu s-a decis doar pe terenul de joc. Nu vreau să spun mai multe. Suntem de multe ori martori la evenimente și nu avem ce să facem. Mă refer la foarte multe decizii arbitraj, la foarte multe lucruri care se întâmplă. Așa cum suntem noi în momentul de față, nu putem face mai mult. Mă uitam la cum au fost făcute programările. Unele echipe sunt favorizate. Sunt multe lucruri care mie, care sunt din fenoment, îmi dau mult de gândit. Când îți programezi cum vrei tu etapele, poți fi favorizat”, a declarat Leo Grozavu.
„La cartonașul roșu primit de Golofca, daca s-ar fi aflat în situația lui un jucător de la altă echipă, nu l-ar fi luat. La 0-2, aveam un jucător eliminat… toate astea ne dau de gândit. Cei care organizează campionatul ar trebui să fie mai atenți. Ei trăiesc din taxele pe care le plătesc cluburile, din amenzi, amenzi exorbintante pentru ceea ce se întâmplă pe teren. Arbitrii știu ce au de făcut, ei nu pățesc nimic niciodată. Antrenorii plătesc cu postul, nu-și încasează salariile. Ne supărăm când jucătorii simulează. Noi îi învățăm așa, la noi în țară li se permite orice, tot de acești arbitri care … Nu am spus că o fac pentru a primi foloase necuvenite. Cred că sunt influențe care îi fac în anumite moment să balanseze într-o parte sau alta, funcție de cine le spune”, a adăugat tehnicianul.
În plus, Grozavu îi acuză pe șefii FRF și LPF că permit unor cluburi să organizeze meciurile în orice condiții și că regulile nu sunt valabile pentru toți. El a făcut referire la meciul de la Tg. Mureș care s-a jucat pe un teren acoperit cu zăpadă și gheață. „Vedeți pe ce terenuri se joacă, niciun respect pentru jucători. Ei sunt adevărații actori. Am jucat la Tg. Mureș pe un teren impracticabil. Ni se cer tot felul de condiții pe care trebuie să le îndeplinim ca să jucăm în prima ligă, să ne prezentăm la competițiile europene. În campionatul nostru vine arbitrul: da, se poate juca. Ei pot pentru că nu au niciun fel de grijă. Noi am făcut sacrificii să-l aducem pe brazilian, cine plătește dacă își rupe ligamentele? Plătește Liga? Plătește Comisia Centrală de Arbitri? Se joacă în luna decembrie când se știe că terenurile sunt impracticabile. Începem campionatul în februarie… Sunt foarte curios să văd cum o să începem în februarie. Vorbesc degeaba dar îmi strig și eu frustrările”, a mai afirmat Leo Grozavu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER