Noul antrenor al Concordiei Chiajna, Dan Alexa, a fost prezentat azi în cadrul unei conferințe de presă. Timișoreanul în vârstă de 38 de ani a vorbit și despre fotbaliștii pe care ar intenționa să-i transfere la echipa patronată de Mircea Minea. Dacă în privința lui Ianis Zicu și Ousmane N”Doye a evitat să facă vreun comentariu, Alexa a vorbit despre țintele de la Steaua.
”Doresc niște jucători de la Steaua, dar sunt destul de greu de luat, au salarii foarte mari pentru ce putem oferi noi. Aganovic este unul dintre ei. El este unul dintre jucătorii foarte buni ai campionatului românesc, a demonstrat asta la Brașov și la Viitorul, mai ales la Viitorul, din păcate pentru el, nu s-a acomodat la Steaua. Dar el are un salariu foarte mare, iar acum Concordia nu își permite să plătească salarii mari”, a declarat fostul antrenor de la ASA Târgu Mureș. Concordia se află pe locul 12 cu 17 puncte, după 21 de etape din Liga 1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER