În timp ce Sony a reușit să „salveze” The Last Guardian, lansând jocul după o perioadă de așteptare de aproape un deceniu, și a prezentat o listă cu peste 20 de jocuri exclusive ce urmează să fie lansate în cursul acestui an, Microsoft calcă din nou strâmb.
Astfel, după aproape patru ani de când a început dezvoltarea sa, Scalebound, jocul produs de studiourile Platinum Games exclusiv pentru Xbox, a fost anulat chiar de către Microsoft. Zvonul inițial a fost confirmat de către părinții consolei Xbox, aceștia afirmând că, după o analiza atentă, s-a hotărât ca dezvoltarea lui Scalebound să fie stopată, compania urmând să se concentreze pe restul de jocuri ce urmează sa fie lansate în 2017 pe platformele Xbox (Xbox One și Windows 10): Halo Wars 2, Crackdown 3, State of Decay 2 sau Sea of Thieves.
Ultima apariție publică a lui Scalebound a fost în luna august a anului trecut, în cadrul Gamescom 2016. De atunci, se zvonește că relația dintre Microsoft și studioul Platinum Games s-ar fi răcit treptat, membri-cheie ai echipei producătoare fiind suprasolicitați pentru a atinge obiectivele impuse de Microsoft. Din păcate, problemele de tot felul, pornind de la motorul grafic și până la deadline-uri, au facut imposibilă finalizarea cu succes a acestui proiect.
În timp ce colaborarea cu Microsoft nu a mers asa cum și-ar fi dorit, cei de la Platinum Games au lucrat, alături de publisher-ul Square Enix, la Nier: Automata, un joc de acțiune ce va fi lansat la începutul lunii martie 2017 pentru PlayStation 4, o ediție pentru PC fiind de asemenea planificată. O versiune demonstrativă jucabilă pentru Nier: Automata este deja disponibilă pe PlayStation Store.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER