Secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Justin Ștefan, a declarat, luni, că reluarea campionatului se va amâna în cazul în care vremea nu se va îmbunătăți până la data stabilită inițial, 4 februarie 2017.
„În măsura în care vremea va fi ca acum vom analiza posibilitatea de a amâna startul. Cu certitudine vom amâna dacă vremea va fi ca acum. Interesul nostru este să nu punem în pericol sănătatea jucătorilor”, a declarat secretarul general al LPF, Justin Ștefan, la ProSport LIVE.
Întrebat despre obligativitatea cluburilor de a avea terenuri încălzite, Ștefan a precizat: „La nivel teoretic, putem să îngropăm toate cluburile din România. Să nu avem așteptări de la fotbalul românesc cum avem de la fotbalul din Anglia sau Germania”.
Secretarul general al LPF, Justin Ștefan, a dezvăluit că echipa finanțată de George Becali, FC Steaua, nu își va pierde locul din Liga 1 dacă își va schimba denumirea.
„În măsura în care vorbim de o hotărâre definitivă, administrația Stelei trebuie să analizeze ce căi de atac mai are. Dacă mai au, vor folosi aceste instrumente juridice. Vom vedea după acel moment ce se va întâmpla.
Faptul că își schimbă numele nu duce automat la pierderea celorlalte drepturi cum ar fi excluderea din competiție sau efectuarea de transferuri. Să nu facem o confuzie între numele societații și drepturile din patrimoniu. În Liga 1 s-a ajuns pe merit sportiv. Instanța nu spune că nu mai ai dreptul să participi în Liga 1. Dacă Steaua va trebui să-și schimbe denumirea o va face în temeiul unei hotărâri judecătorești, nu este voința clubului de a face schimbarea. Fanii care au plâns după meciul cu Middlesbrouh pentru cine au plâns?”, a mai spus secretarul general al LPF.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER