Ubisoft a dezvăluit conținutul pe care jucătorii îl vor putea experiementa în sesiunea closed beta a jocului For Honor, ce urmează să se desfășoare în intervalul 26 – 29 ianuarie 2017, pe toate cele trei platforme: PlayStation 4, Xbox One și PC.
Astfel, pe parcursul celor patru zile de beta, jucătorii vor avea ocazia să intre în pielea a nu mai puțin de 9 clase de luptători din totalul de 12 promis pentru versiunea finală. De asemenea, vor putea fi încercate trei dintre cele cinci moduri multiplayer din For Honor: Dominion 4v4, Brawl 2v2 și Duel 1v1, în șase medii de joc, incluzand trei hărți nou-nouțe, nedezvăluite încă.
De asemenea, în acest beta, jucătorii vor avea ocazia, pentru prima dată, să încerce War of the Factions, un event special care va monitoriza activitatea multiplayer din beta, cei mai buni jucători din beta, precum și tabăra câștigătoare urmând să primească recompense în momentul apariției versiunii finale a jocului.
Nu în ultimul rând, Ubisoft a lansat și SCARS (www.forhonorgame.com/scars), un site interactiv ce permite jucătorilor să descopere poveștile din spatele războinicilor din For Honor. Mai mult, aceștia vor putea alege și personaliza arma care cred că li se potrivește cel mai bine, având astfel posibilitatea de a câștiga un cod care să le permită accesul în sesiunea closed beta de săptămâna viitoare.
For Honor va spune povestea triburilor de cavaleri, vikingi și samurai, ce trebuie să lupte pentru a supraviețui în fața amenințării venite din partea trupelor Blackstone Legions și a conducătorului acestora, nemilosul Apollyon. Jucătorii vor avea posibilitatea de a întruchipa războinici cavaleri, vikingi sau samurai, fiecare dintre aceștia având propriile arme, echipamente și abilități.
For Honor este realizat de studioul Ubisoft Montreal și își va face apariția, în versiunea finală, pe 14 februarie 2017, în ediții pentru PlayStation 4, Xbox One și PC.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER