În acest weekend, la Brno, în Cehia, a avut loc Adunarea Generală a Federației Europene de Minifotbal, iar în deschiderea ședinței, președintele Răzvan Burleanu a vorbit despre realizările din primul mandat în fruntea forului european, informează site-ul Federației Române de Fotbal.
Răzvan Burleanu, președintele Federației Europene de Minifotbal, a lămurit ultimele aspecte privind componența Adunării Generale, a prezentat procedura de alegeri și după prezentarea activității sale și-a încheiat mandatul după cinci ani petrecuți în conducerea forului European.
În 2010, erau doar trei echipe naționale de minifotbal, iar în 2012, la startul acestui proiect, se aflau 16 asociații naționale, număr ce s-a dublat în ultimii 5 ani, ajungând acum la 32. De asemenea, în această perioadă, selecționata României a fost multiplă campioană europeană.
Președintele Federației Române de Fotbal a luat decizia de a nu se mai implica în Federația Europeană de Minifotbal pentru a se putea dedica integral proiectelor FRF, în vederea dezvoltării fotbalului românesc.
În cadrul Adunării Generale, președintelui Federației Române de Fotbal i s-a propus să-și continue activitatea în cadrul Federației Europene de Minifotbal din postura de președinte de onoare, însă Răzvan Burleanu a refuzat: „Consider că sunt prea tânăr pentru a deține o astfel de funcție”.
„Le mulțumesc tuturor asociațiilor naționale de minifotbal și prietenilor din minifotbalul românesc pentru onoarea de a conduce Federația Europeană de Minifotbal pentru 5 ani, perioadă care a coincis cu cele mai înalte performanțe din punct de vedere instituțional și sportiv”, a declarat Răzvan Burleanu.
În urma procedurii de vot, echipa formată din David Tibor (Ungaria)-președinte, Filip Juda (Cehia)-vicepreședinte și Takacs Attila (România) – secretar general, și-a asigurat un mandat de conducere al minifotbalului european pentru următorii cinci ani.
Totodată, au fost stabiliți și ceilalți patru membri ai Comitetului Executiv al Federației Europene de Minifotbal: Peter Kralik (Slovacia), Andrej Manfreda (Slovenia), Yair Scher (Israel) și Ramil Rjazapov (Estonia).
„Felicitări lui Takacs Attila, ne bucurăm că România va rămâne în continuare un pilon important în conducerea și dezvoltarea minifotbalului european. Ceilalți membrii ai EMF au apreciat eforturile și capacitățile României și, prin votul acordat, au asigurat dreptul de a fi în continuare în conducerea forului European”, a declarat Ioan Onicaș, președinte al Federației de Minifotbal din România.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER