Fără portarul Ciprian Tătărușanu și cu Ianis Hagi rezervă, Fiorentina a terminat la egalitate, duminică, scor 3-3, pe teren propriu, confruntarea cu Genoa din etapa a 22-a din campionatului Italiei.
Ciprian Tătărușanu nu a fost în lotul Fiorentinei pentru meciul cu Genoa, din cauza unei accidentări, în timp ce Ianis Hagi a fost rezervă. Gazdele de pe Artemio Franchi au deschis scorul după 17 minute de joc, prin Ilicic. Federico Chiesa a dublat avantajul echipei antrenate de Paulo Sousa, în debutul reprizei secunde.
Genoa nu a renunțat la luptă și a revenit în joc, cu două goluri marcate în interval de două minute, prin Simeone și Hiljemark. Fiorentina a replicat imediat și în minutul 62 a preluat din nou conducerea prin Nikola Kalinic. Oaspeții au obținut penalty cu patru minute înainte de finalul jocului, la un henț a lui Bernadeschi, care a fost și eliminat. Simeone a transformat, iar Genoa a plecat cu un punct de la Firenze, chiar dacă a fost condusă cu 2-0 și 3-2.
În urma acestui rezultat de egalitate, Fiorentina ocupă locul opt în clasament, cu 34 de puncte, în timp ce Genoa este pe poziția a 15-a, cu 25 de puncte.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER