Cosmin Moți, fundașul echipei bulgare Ludogoreț, a vorbit pentru DolceSport despre două dintre cele mai importante mutări din Liga 1 în pauza competițională. Reșițeanul în vârstă de 33 e de părere că Denis Alibec nu se va putea exprima la FCSB la același nivel la care o făcea la Astra Giurgiu. „În ultimul timp, Gnohere nu a mai jucat la Dinamo și era normal să rămână jucătorii care într-adevăr își doresc să joace pentru Dinamo. Nu poți să ții jucători cu forța. Cred ca ii va fi foarte greu lui Alibec să fie același jucător. E un jucător valoros care poate să tragă echipa după el, dar cred că același jucător ca la Astra nu va fi. Pentru că nu cred că o să aibă aceeași libertate ca acolo”, a spus internaționalul român pentru televiziunea DolceSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER